"L-am văzut pe eternul Ion Iliescu care nu își asumă nicio vină pentru dezastrul din ultimii 25 de ani, dar care are vina principală pentru că nu a dorit decât să își perpetueze propria putere, chiar dacă asta a însemnat tolerarea unor corupți, parveniți, așa cum am spus, crearea unor baroni; a unui Ponta care inventează noi proiecte politice, după ce a fost beneficiarul tuturor proptelelor care se puteau pune unui tânăr politician, pentru ca să încerce să facă ceva în partid sau în administrația României. Mă abțin despre Ponta pentru că am vorbit destul. A unui iepuraș fricos pe numele său Liviu Dragnea, simbolul parvenitismului în politica românească, un băiat de la Teleorman fără școală și, în fine, eternul socru Ilie Sârbu care a fost scos la înaintare împotriva lui Liviu Dragnea pe care îl pomeneam. Acest cocktail molotov sigur că trebuia să aibă și o cireașă coafată, acest tort al neputinței, doamna Rovana Plumb, fostă activistă de partid, un om despre care nu se poate spune nimic. Faptul că nu se poate spune nimic este suficient ca să ne dăm seama despre falimentul politic al acestui partid care ajunge, astăzi, la mâna unui doamne care, de asemenea, cred că în afară de statutul Partidului Comunist Român și de instrucțiunile de aplicare de la fabrica de cosmetice, unde a fost secretar de partid, a loțiunilor și a spray-urilor, nu cred că știe altceva. Asta este politica românească astăzi", a declarat consultantul politic.