"Sunt două boli care macină, astăzi, această structură care este moștenitoarea principală a Partidului Comunist de dinainte de '89. Aceste două boli care macină și generează acest comportament ciudat, de neînțeles pentru oamenii normali din România, se numesc parvenitism și boronizare. Parvenitismul înseamnă atunci când îți închipui că ceea ce ești ai obținut în baza unor merite și că ai dreptul să exerciți o anumită autoritate publică, ceea ce nu e cazul celor din PSD, care au ajuns la putere, care marea majoritate nu au nici școală, nici caracter, nici moșteniri deși sunt foarte bogați. Baronizirea înseamnă acel reflex de a face orice pentru ca să rămâi la putere, să corupi bugetele locale, județene sau naționale. Această combinație de boli generează aceste lucruri pe care cu greu ni le-am închipui, într-un stat din Uniunea Europeană, că ar putea să marcheze comportamentul unei structuri politice. Care pot să fie consecințele: în mod evident, o acoperire a adevărului, nerecurgerea la un tratament adecvat pentru asemenea boli, la nivelul unei structuri, respectiv lipsa reformelor și a măsurilor luate, punerea gunoaielor sub preș, care așa cum se întâmplă în casele dezordonate, se vor împuți în scurt timp. Asta e consecința a ceea ce s-a întâmplat, astăzi, în PSD, după ce, cu surle și trâmbițe, ni s-au anunțat fel de fel de lupte, nu neapărat pe principii, dar pe tabere", a spus Cozmin Gușă.
În viziunea sa, faptul că nu se poate spune nimic despre actualul președinte interimar al PSD "este suficient ca să ne dăm seama despre falimentul politic al acestui partid".
Cozmin Guşă: Victor Ponta forţează rămânerea PSD la guvernare. Un partid disperat
"L-am văzut pe eternul Ion Iliescu care nu își asumă nicio vină pentru dezastrul din ultimii 25 de ani, dar care are vina principală pentru că nu a dorit decât să își perpetueze propria putere, chiar dacă asta a însemnat tolerarea unor corupți, parveniți, așa cum am spus, crearea unor baroni; a unui Ponta care inventează noi proiecte politice, după ce a fost beneficiarul tuturor proptelelor care se puteau pune unui tânăr politician, pentru ca să încerce să facă ceva în partid sau în administrația României. Mă abțin despre Ponta pentru că am vorbit destul. A unui iepuraș fricos pe numele său Liviu Dragnea, simbolul parvenitismului în politica românească, un băiat de la Teleorman fără școală și, în fine, eternul socru Ilie Sârbu care a fost scos la înaintare împotriva lui Liviu Dragnea pe care îl pomeneam. Acest cocktail molotov sigur că trebuia să aibă și o cireașă coafată, acest tort al neputinței, doamna Rovana Plumb, fostă activistă de partid, un om despre care nu se poate spune nimic. Faptul că nu se poate spune nimic este suficient ca să ne dăm seama despre falimentul politic al acestui partid care ajunge, astăzi, la mâna unui doamne care, de asemenea, cred că în afară de statutul Partidului Comunist Român și de instrucțiunile de aplicare de la fabrica de cosmetice, unde a fost secretar de partid, a loțiunilor și a spray-urilor, nu cred că știe altceva. Asta este politica românească astăzi", a adăugat consultantul politic.
Pe de altă parte, Cozmin Gușă a subliniat faptul că PSD nu poate să aibă speranțe la următoarele alegeri cu "asemenena atitudini", în condițiile în care "acești așa-ziși bărbați politici nu sunt ceva la care românii să mai fie atenți".
"O sa închei cu perspectivele. Perspectivele sunt pe măsura bolii: tratament neaplicat, boala foarte gravă, pacientul e mort. Nu poate să aibă speranțe PSD la următoarele alegeri cu asemenena atitudini. Acești așa-ziși bărbați politici nu sunt ceva la care românii să mai fie atenți, sunt din ce în ce mai neatenți la politică. Dovada și votul prost de multe ori, iar pentru mediul politic din România înseamnă favorizare a unei mize false, care este mai puțin nocivă, dar doar pentru că nu este la putere, respectiv miza baronilor portocalii și galbeni, care sunt atinși de aceleași boli, de mai puțin timp, într-adevăr, dar la un nivel chiar mai consistent, dacă ne referim la faptul că dânșii se așteaptă așa să fie aureolați din nou", a conchis Cozmin Gușă.