Slovacia nu va aplica planul Uniunii Europene privind distribuirea imigranţilor conform cotelor obligatorii, anunţă premierul Robert Fico, citat de site-ul agenţiei Reuters.
"Cât timp voi fi prim-ministru, cotele obligatorii nu vor fi implementate pe teritoriul slovac", a declarat Robert Fico, scrie Mediafax.ro.
Cehia va contesta la CEJ decizia Consiliului UE privind cotele obligatorii
Cehia va contesta la Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) decizia Uniunii Europene de distribuire a imigranţilor pe baza unor cote obligatorii, anunţă Preşedinţia luxemburgheză a Consiliului UE.
"Niciun stat membru UE nu poate refuza o decizie aprobată cu majoritate. Însă au dreptul să o conteste, iar Cehia intenţionează să se adreseze Curţii Europene de justiţie", a declarat Jean Asselborn, ministrul luxemburghez de Externe.
Consiliul JAI. Cotele obligatorii de refugiaţi, aprobate. România a votat "împotrivă"
UPDATE. Președintele României, Klaus Iohannis, va participa mâine, la ora 19.00, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului European Extraordinar Informal.
UPDATE. Miniştrii de Interne ai statelor UE au aprobat, în reuniunea de marţi, sistemul propus de Comisia Europeană privind distribuirea a încă 120.000 de refugiaţi, anunţă preşedinţia luxemburgheză a Consiliului UE.
"Reprezentanţii statelor UE au aprobat marţi, la Bruxelles, cu o largă majoritate, o decizie de relocare a încă 120.000 de refugiaţi", anunţă preşedinţia luxemburgheză a Consiliului Uniunii Europene.
Principalii oponenţi - Cehia, Ungaria, România şi Slovacia - au fost depăşiţi în sistemul cu majoritate calificată după ce Polonia a renunţat la obiecţii, relatează EUObserver.
Ministrul de Interne al Cehiei a criticat atitudinea Poloniei.
Cotele de refugiaţi au ajuns din nou pe masa negocierilor la Bruxelles. Miniştrii de Interne din Uniunea Europeană caută la această oră o soluţie la criza care a zguduit Europa, după eşecul de săptămâna trecută. Între timp, Croaţia îi cere Serbiei să trimită refugiaţi şi în România.
Negocierile au început la Bruxelles. Miniştrii de Interne ai ţărilor UE caută o soluţie privind distribuirea celor 120.000 de refugiaţi.