La fața locului au fost mobilizate importante forțe de poliție, jandarmi, voluntari ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara, dar și de la Inspectoratul General de Aviație al MAI și Centrul Chinologic Sibiu.
În cadrul operațiunilor de căutare au fost folosiți câini de căutare și de scotocire antrenați pentru astfel de cazuri. De asemenea, un elicopter din partea Inspectoratului General de Aviație a survolat zona, fiind dotat cu sistem de termoviziune.
''Polițiștii și jandarmii hunedoreni au demarat o serie de activități de căutare și investigații, specifice în astfel de cazuri. În urma acestora, minorul a fost găsit pe un traseu reconstituit în urma vizionării imaginilor de pe camerele de supraveghere din zonă. Copilul este într-o stare bună. El a fost găsit la circa doi kilometri și jumătate depărtare de locul de unde a dispărut', a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, Laura Bradu.
Răzvan Cherciu a plecat duminică la prânz din sala de mese a unui motel din stațiune, unde se afla împreună cu bunica sa. Părinții au început să-l caute, dar nu au reușit să-i dea de urmă, motiv pentru care au anunțat autoritățile.
Echipele de căutare au reușit să aibă un prim indiciu după ce au vizionat imaginile de pe camerele de supraveghere ale unui motel. Pe una dintre camere, copilul a fost identificat în timp ce se îndrepta spre pădurea din stațiune.
Mai multe echipe s-au îndreptat spre acea zonă, iar în jurul orei 1 noaptea, o tânără din Sibiu a observat o sanda într-un tufiș de la marginea drumului, încălțămintea fiind recunoscută de părinții copilului. Copilul a fost zărit apoi în pădure de un jandarm din echipele plecate să-l caute.
''În momentul în care am aprins lanterna, copilul a ridicat capul din iarbă. Era așezat pe burtă. Nu era speriat. A strigat doar 'tati, mami'. Era bine', a declarat plutonierul major Petru Brudan, de la Postul de Jandarmi Montani Costești.
Părinții copilului au ținut să mulțumească tuturor celor care i-au ajutat: polițiști, jandarmi, voluntari ai ISU Hunedoara. 'Copilul este foarte bine. Nu are nicio zgârietură. Nu este speriat. A dormit. Bine că s-a terminat cu bine. E o poveste cu final fericit și le mulțumesc tuturor', a spus Gheorghe Cherciu, tatăl copilului.