Membrii Comisiei au constatat că preşedintele Autorităţii a dat ordinul 107/2009, care modifică ilegal regulamentul instituţiei şi care prevede că dosarul de supraveghere, solicitat de parlamentari, se prezintă doar instanţelor de judecată şi celorlalte organe competente, adică nu premierului, şi nici Parlamentului.
Comisia de anchetă a fost informată de deputatul UDMR Petru Lakatos, care a declarat că, după anchetarea de către parlamentari a fostului ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi, ANRMAP a trimis o adresă prin care anunţă modificarea regulamentului. "Aflu cu stupoare că s-a publicat pe 9 iunie un nou regulament al ANRMAP. Am căutat febril, dar nu am găsit niciun act normativ care să schimbe regulamentul Autorităţii", a spus Lakatos.
Reprezentantul UDMR a arătat că noul ordin mai stipulează şi că raportul de control asupra activităţii instituţiei se întocmeşte în termen de 30 zile de când acesta este solicitat, şi nu în termen de 7 zile, perioadă ce era prevăzută în perioada în care a fost anchetat fostul ministru Monica Iacob Ridzi. Deputatul a adăugat că, dacă ar fi fost în locul premierului, ar fi demis conducerea ANRMAP.
La rândul său, social-democrata Aura Vasile a declarat că ANRMAP împiedică desfăşurarea anchetei parlamentare. "Să facem o adresă către premier prin care să chemăm la ordine Autoritatea. Cum îşi permite să elaboreze un ordin care să schimbe un act normativ", a spus deputatul PSD.
În final, preşedintele Comisiei, Ludovic Orban, a supus la vot transmiterea către premierul Emil Boc a unei adrese prin care se solicită o informare cu privire la constatarea "conţinutul ilegal al prevederilor ordinului 107/2009". În 4 august, membrii Comisiei au trimis o adresă către Autoritatea Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, prin care solicitau detalii cu privire la numărul de controale care s-au executat în acest an la Minister, dar şi copii ale dosarelor de supraveghere.
Comisiei de anchetă în cazul Udrea verifică modului de cheltuire de către Ministerul Turismului a banilor publici destinaţi unor campanii de promovare precum "Romania, Land of Choice". Comisia va ancheta inclusiv modul de cheltuire a banilor publici cu cazarea, transportul şi diurna ziariştilor acreditaţi la Ministerul Turismului în deplasările interne şi externe, "corectitudinea modului cum MT a încheiat parteneriatul cu BRD-Societe Generale pentru realizarea şi difuzarea clipurilor publicitare ale conceptului "Romania- Land of Choice", în condiţiile în care, în aceeaşi perioadă, doamna Udrea a beneficiat de o reeşalonare sau refinanţare a creditului pe care îl avea angajat la această bancă".
Potrivit declaraţiei de avere depuse la data de 16 iunie 2009, Elena Udrea are un credit la BRD de 3.297.000 de euro, contractat în 2007 şi cu scadenţă în 2010. În declaraţia de avere din decembrie 2008, creditul era cu 10.000 de euro mai mic şi cu scadenţă în 2009.