Potrivit meteorologilor, în intervalul orar 9,00 — 12,00, în județul Sălaj, local în județul Satu Mare și în jumătatea de sud a județului Maramureș va continua să plouă și se vor cumula cantități ce pot depăși local 20 l/mp.
În zona avertizată, în ultimele ore s-au înregistrat cantități de apă ce au depășit local 50 l/mp și punctiform 70 l/mp, precizează ANM.
De altfel, hidrologii au instituit, miercuri dimineață, Cod roșu de inundații pentru râuri din cele trei județe. Acesta urmează să expire miercuri după-amiază la ora 14,00.
O informare meteorologică de ploi însemnate cantitativ este valabilă pentru întreaga țară până miercuri seară la ora 18,00.