În intervalul 05:30 - 09:00, în zona de munte a judeţelor Dâmboviţa, Prahova şi Buzău, mai ales la altitudini de peste 1000 de metri, se vor semnala ninsori moderate cantitativ, ce vor depune strat de zăpadă de 5...7 cm, izolat 10 cm, intensificări ale vântului pe creste.
Astăzi vremea va fi în general mohorâtă, cu valori termice ce se vor situa în jurul celor normale în această perioadă, chiar uşor mai ridicate în Dobrogea. Astfel, va ploua pe arii extinse în cea mai mare parte a ţării şi doar în nord-vest ploile vor avea caracter local. La munte vor predomina ninsorile, iar în zonele deluroase şi trecător în Moldova, în special seara, vor fi precipitaţii mixte, conform Realitatea TV.
Pe suprafeţe mici, se vor cumula cantitaţi de apă de peste 15 l/mp. Vântul va avea unele intensificări în sud-est şi pe crestele montane. În aceste condiţii temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 13 grade.