Avocatul Poporului Victor Ciorbea a transmis o scrisoare Comisiei juridice a Senatului în care le explică senatorilor de ce este neîntemeiată decizia CCR de neconstituționalitate a prevederii prin care acesta beneficiază de pensie de serviciu egală cu 80% din salariul brut lunar.
Acesta invocă mai multe rapoarte ale Comisiei de la Veneția cu exemple de țări în care remunerația Avocatului Poporului este egală sau mai mare decât cea judecătorilor Curților Constituționale sau Supreme, potrivit scrisorii transmise de Victor Ciorbea Comisiei parlamentare, document postat pe pagina de Facebook a USR.
Ciorbea invocă două articole din Legea 35/1997 privind organizarea și funcționarea Avocatului Poporului care demonstrează că beneficiază de o pensie calculată similară cu cea a judecătorilor CCR.
"Avocatul Poporului, îndeplinind condițiile de numire prevăzute pentru judecători la Curtea Constituțională, la data pensionării sau recalculării pensiei anterior stabilite, beneficiază de pensie calculată similar cu cea a judecătorilor Curții Constituționale", prevede articolul 9 la alineatul 4 din actul normativ menționat.
Sursa