Economiștii, contabilii, asistenții medicali, chiar și inginerii și tehnicienii din IT&C se regăsesc în topul meseriilor care produc cei mai mulți șomeri în România, potrivit unei analize REALITATEA.NET pe baza datelor centralizate de ANOFM.
Pe primul loc în lista ocupaţiilor care cer o calificare, dar care îi trimit pe tineri direct în şomaj se află tehnicienii mecanici - peste 4.400 de tineri sub 25 de ani cu această specializare sunt în șomaj, potrivit celor mai recente statistici, din 2014.
Pe locul doi în topul riscului de a intra în şomaj se află tehnicieni în științele inginerești - 3.500 sunt șomeri, urmați de tehnicienii pentru operațiuni în domeniul IT&C - 3.300 șomeri.
Nu sunt scutiți de pericolul șomajului nici absolvenții de studii economice sau contabilitate (aprox. 4,400 de tineri cu diplome economice s-au înscris la birourile de șomaj), dar în mod paradoxal nici asistenții medicali, cu toate că se vorbește de un deficit major de cadre medicale în România.
Dintre ocupațiile fără calificare care dau cei mai mulți șomeri din rândul tinerilor sub 25 de ani se numără: necalificații în industrie (11.600 șomeri), lucrătorii din ferme (9.700 șomeri) sau muncitorii necalificați din construcții (4.600 șomeri).
La sfârșitul lunii aprilie 2015, un număr de 50.200 de tineri sub 25 de ani se aflau în șomaj. În cursul anului 2014, peste 71.000 de absolvenți ai instituțiilor de învățământ au cerut ajutor de șomaj, în scădere totuși față de cei 80 de mii din 2013.
Meseriile cu cei mai mulți șomeri sub 25 de ani
1 Tehnicieni mecanici - 4.443 șomeri
2. Tehnicieni în științele inginerești - 3.561 șomeri
3. Tehnicieni pentru operațiuni în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor (IT&C) - 3.369 șomeri
4. Tehnicieni în telecomunicații, transporturi și poștă - 2.283 șomeri
5. Economiști - 2.171 șomeri
6. Tehnicieni electricieni și energeticieni - 2.069 șomeri
7. Asistenți medicali - 1.724 șomeri
8. Specialiști în contabilitate - 1.233 șomeri
9. Mecanici auto - 1.069 șomeri
10. Constructori și montatori structuri metalice - 800 șomeri
Sursa: Ministerul Muncii, date ANOFM