Iată mai jos o reţetă foarte simplă de castraveţi muraţi în saramură, care îi va da gata până şi pe cei mai pretenţioşi membri ai familiei.
INGREDIENTE: 4 kg de castraveţi, 3 morcovi mari, 20 căţei de usturoi, 3-4 beţe de mărar, 4 bucăţi de hrean, 1 pachet de piper negru boabe, 6-7 tije de ţelină, 1 pachet de boabe de muştar, 10 frunze de dafin, 5 litri de apă, 5 linguri de sare
MOD de PREPARARE: Se aleg borcanele în funcţie de dimensiunile preferate ( fie de dimensiuni mici, fie 2-3 de dimensiuni mai mari). În fiecare borcan se pun câte 1-2 beţe de mărar, 3 căţei de usturoi, morcov feliat, jumătate de rădăcină de hrean, câteva boabe de piper, 2 frunze de dafin şi boabe de muştar. Mai apoi, castraveţii se aranjează bine în borcane, astfel încât să nu rămână locuri goale între ei. Apa se fierbe cu sarea şi se toarnă peste castraveţii din borcane. Recipientele se închid cât se poate de strâns şi se pun într-un loc ferit de soare.