"A fost astăzi un vot la Camera Deputaților privind dublarea alocațiilor și pentru celelalte categorii de copii. Noi am mărit pentru 600.000 de copii din familiile cu situații materiale defavorizate. (...) Eu spun ca principiu: suntem partid social-democrat și noi suntem primii care ne bucurăm. (...) Noi n-am dat niciun aviz de la guvern, că nu ni l-a cerut nimeni. Ne-am făcut doar datoria și l-am informat și pe președinte, voi informa și Camera Deputaților astăzi. Dintr-un punct de vedere strict social-democrat mie mi se pare un lucru bun și îl susțin cu toată inima, dar vreau să știm că ne costă 1,8 miliarde de lei pe an. Partea proastă e că cei care au făcut amendamentul nu ne-au spus de unde luăm, cum spune în Constituție (...). Tot noi o să trebuiască să vedem de unde găsim banii", a spus Ponta, în ședința săptămânală de guvern.
Premierul a adăugat că finanțarea unei asemenea măsuri se poate asigura anul acesta și în 2016.
"Acum, îi găsim anul ăsta (banii necesari — n.r), îi găsim și la anul, dar înseamnă că ei vor să ne lase doar pe noi la guvernare, clar, că noi găsim. Nu știu de unde o să-i găsească ei în continuare sau de unde o să taie. Că s-au priceput foarte bine la tăieri", a afirmat prim-ministrul.
Plenul Camerei Deputaților a votat, miercuri, un amendament, propus de PNL prin care alocațiile de stat pentru copii se dublează, scrie AGERPRES.
Amendamentul a fost propus de deputatul PNL Cristina Pocora la proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.65/2014 pentru modificarea și completarea unor acte normative și a fost adoptat cu 98 de voturi "pentru" și 77 "împotrivă".