Sfântul Nichita a trăit în perioada iconoclasmului (un curent eretic care a impus distrugerea icoanelor), notează Agerpres.
A intrat în Mănăstirea Midichiei, a neadormiților, zidită pe muntele Olimp, de patriarhul Tarasie al Constantinopolului, unde era egumen starețul Nichifor. După șapte ani de viețuire aici a fost silit de egumen să se preoțească și l-a hirotonit însuși patriarhul Tarasie. I s-a încredințat toată rânduiala mănăstirii, ca ajutor al cuviosului Nichifor, slăbit de bătrânețe, căruia i-a urmat la stăreție.
Lupta împotriva icoanelor, în noul ei val, după moartea împărătesei Irina, a fost deschisă de împăratul Leon Armeanul, în anul 813. Dreptcredincioșii erau prigoniți, clericii surghiuniți și însuși patriarhul a fost înlocuit cu un om al împăratului, trecut în câteva zile prin toate treptele ierarhiei. Împreună cu alți egumeni, Sfântul Nichita a fost închis în temniță și, apoi, trimis în surghiun.
Slăbit de suferințe și de bătrânețe, la sfârșitul prigoanei, în anul 820, Sfântul Nichita nu s-a mai întors la mănăstirea sa, ci a rămas la liniște, într-un schit, de unde s-a mutat la Domnul.