Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a convocat de urgenţă Biroul Permanent. Potrivit Realitatea TV, întâlnirea vizează hotărârea pe care Senatul trebuie să o emită în legătură cu votul în cazul lui Dan Şova.
Luni, DNA a cerut din nou Senatului să trimită, în cel mai scurt timp, documentele întocmite în acest caz.
Ultimatum pentru Senat. DNA cere urgentarea cazului Şova
DNA a cerut Camerei Superioare a Parlamentului să urgenteze soluţionarea cazului Şova, senatorul scăpat de arest de colegii săi. Se aşteaptă toate documentele intocmite de Senat, şi asta în următoarele 24 de ore.
Între timp, premierul Victor Ponta susţine că Biroul Permanent al Senatului va lămuri rapid situaţia, după ce Curtea Constituţională a arătat că, fără un asemenea document, procesul de votare nu e finalizat.
Reamintim că DNA a mai trimis două cereri similare către preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, în 9, respectiv 14 aprilie, ambele rămase, însă, fără răspuns.
În acest document transmis de DNA preşedintelui Senatului, Direcţia cere predarea tuturor înscrisurilor întocmite de Senat ca urmare a cererii DNA privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului Dan Şova.
Totodată, se solicită toate înscrisurile întocmite de către Senatul României în anii 2014 şi 2015, ca urmare a cererilor făcute de către Parchetul Anticorupţie pentru urmărirea penală, reţinerea şi arestarea preventivă a senatorilor în funcţie.
"Refuzul de punere la dispoziţia DNA a înscrisurilor arătate mai sus constituie infracţiunea de obstrucţionarea justiţiei prevazută de art. 271 alin.1. lit. B Cod penal", se arată în încheierea adresei.