Apropiaţii cuplului vorbesc despre faptul că Simona şi Costa ar urma să se căsătorească la începutul acestei veri, după turneul de la Roland Garros. Relaţia dintre Halep şi Gică Hagi se dovedeşte din nou strânsă. "Regele" ar urma să devină naşul de cununie al celor doi.
"Nu prea citesc presa şi chiar nu mă interesează ce spune lumea. Este viaţa mea personală şi o să o ţin foarte departe de tot ceea ce înseamnă public. Nu-mi place să vorbesc despre asta şi sper ca oamenii care citesc să nu creadă tot ce citesc acolo, pentru că uneori sunt exagerări. În primul rând nu-mi place să fiu în centrul atenţiei şi nu-mi place să se scrie despre mine. Sunt o fată normală, ca toate celelalte, nu-mi place să ies în faţă cu ceva anume, îmi trăiesc viata normal şi chiar vreau să am linişte", a declarat Simona Halep, în urmă cu o lună, într-un interviu.
"Nu stiu, nu pot sa comentez pentru ca acum am aflat. Nu pot sa spun nimic, pot doar sa va spun ca imi e dor de fiica mea, pentru ca n-am mai vazut-o de mult si abia astept sa vina acasa", a fost reacţia lui Hagi la întrebearea dacă Simona Halep se va mărita.