„Mai devreme sau mai târziu, toate persoanele expuse zilnic la asemenea cantităţi de polen vor ajunge alergice” ne avertiza cu ani în urmă prof. dr. Carmen Bunu-Panaitescu, specialist în alergologie şi imunologie clinică . Între timp mulți s-au convins, din păcate, că nu a fost o alertă falsă și lunile august-septembrie sunt acum un adevărat calvar, în faza critică obstrucția nazală împiedicându-i să se mai odihnească, de teama asfixierii.
PROMOTIE LA eMAG! CONSULTATI TOATE OFERTELE AICI!!!
Ce putem face?
Autoritățile deocamdată nu putem spune că fac mare lucru, atâta timp cât vedem planta răspândită masiv în apropierea locuințelor. Chiar dacă în iulie am văzut margini ale drumurilor pe care buruienile au fost tăiate (le semnalam pe cele din localități, în Dumbrăvița, jud. Timiș, dar și de pe drumurile dintre localități, între Timișoara și Buziaș), plantele tăiate au crescut la loc, evident au răsărit și altele. Poate din acest motiv drumarii din Franța sunt puși să smulgă plantele când sunt mici, nu să le taie.
Pe drumurile și în zonele aflate în construcție, pe șantiere și în cimitire se pot vedea în aceste zile … lanuri cu ambrozie care, după ce plantele vor înflori, vor crea probleme locuitorilor din jur.
S-a promis că acum, cu noul cadru legislativ, vor fi date amenzi pentru pârloage, dar nu știm încă de măcar o DECIZIE LOCALĂ care să specifice că amenzile sunt MULT MAI MARI DACĂ PE TEREN SE GĂSEȘTE AMBROZIE ÎNFLORITĂ (măcar peste 25 cm și pe mai mult de 0,25 mp, să nu poată spune proprietarul că n-a putut s-o observe). Ne-am bucura să fim contraziși, dacă există undeva o astfel de hotărâre de consiliu local anunțați-ne și o vom promova drept model, scrie ph-online.ro.
Esențial este să determinăm urgent autoritățile să ia astfel de decizii, să înțeleagă că pericolul existenței celorlalte plante pe terenuri este infim pe lângă cel reprezentat de ambrozie. Când ați discutat acest lucru ultima dată cu cineva de la primăria sau consiliul local?
Parlamentarii și senatorii trebuie și ei ”treziți” că în țările civilizate ambrozia este PLANTĂ DE CARANTINĂ și trebuie urgent să fie declarată și la noi la fel. Dacă aveți prin preajmă un astfel de ales întrebați-l când va avea o inițiativă în acest sens.
Cum putem distruge chiar noi plantele?
Cum începutul de săptămână a fost ploios, dacă solul mai este încă umed și plantele nu sunt prea mari și prea multe, cel mai sigur e să smulgem plantele (vedeți fotografiile de mai jos pentru a le recunoaște). Bine ar fi să purtăm o mască antipolen (se găsește la magazinele pentru materiale de protecție), mai ales dacă plantele au început să înflorească și să încercăm să le atingem și scuturăm cât mai puțin. Mănușile sunt obligatorii. Dacă nu, cum varianta erbicidării nu este recomandată, rămâne varianta tăierii, cu aceleași măsuri de protecție. Operația va trebui însă repetată peste câteva săptămâni, când se apropie de reînflorire plantele tăiate.