Britanicii vor decide joi dacă rămân sau nu în UE. O posibila iesire a Marii Britanii din UE poate avea consecinte economice si sociale relativ insemnate asupra statelor membre si indirect, asupra Romaniei.
Care sunt efectele asupra economiei
Efectele directe asupra economiei autohtone sunt temperate: in cadrul sistemului bancar romanesc nu sunt prezente institutii de credit cu capital provenind din Marea Britanie, iar companiile cu actionariat britanic joaca un rol redus in economie. De asemenea, catre piata britanica sunt orientate doar 4,6% din totalul exporturilor de bunuri si servicii, iar Marea Britanie detinea 2,5% din investitiile straine directe, se arata intr-un raport al BNR, scrie Hotnews.
Incepand cu luna decembrie a anului 2015, lira sterlina s-a depreciat atat fata de euro, cat si fata de dolarul SUA. In contextul mentinerii incertitudinilor referitoare la iesirea Marii Britanii din UE, cel mai probabil moneda americana va fi considerata o moneda de refugiu (safe-haven).
BREXIT. Ultimul efort pentru convingerea indecișilor. Piețele financiare, în așteptarea impactului
Pe fondul incertitudinilor externe, trebuie evitate riscurile suplimentare interne derivate din politici prociclice sau dintr-un cadru legislativ incert si impredictibil in domeniul financiar-bancar, se mai arata in raport.
Intr-o prezentare cu titlul "Implicatiile negocierilor dintre Marea Britanie si Uniunea Europeana", sustinuta intr-o recenta sedinta a Comitetului de pregatire a trecerii la euro, Valentin Lazea-economistul sef al lui Isarescu si Liviu Voinea, viceguvernator al BNR, au pus pe masa urmatorul scenariu:
Ce spune BNR despre implicaţiile pentru România
In cazul in care Marea Britanie alege sa ramana in UE, asistam la o impartire a Uniunii in doua niveluri/zone: un nivel interior, care va continua armonizarea, mergand pana la uniunea fiscala si politica, respectiv un nivel exterior, compus din state care nu isi propun cedarea suveranitatii, mergand chiar pana la a reclama o serie de atribute care actualmente se exercita la nivelul Uniunii. Iesirea Marii Britanii din UE ar slabi Uniunea. Ramanerea Marii Britanii in UE in conditiile negociate va slabi, de asemenea, Uniunea, dar va conduce la necesitatea consolidarii grupului tarilor dedicate proiectului european (zona euro si statele non-euro dispuse sa semnalizeze o apropiere rapida).
PROMOTIE URIASA LA eMAG!!! CONSULTATI OFERTELE AICI!
Raport BNR: ieşirea UK din UE înseamnă slăbirea proiectului european pentru România
Totodată, BNR mai detaliază în raport următoarele: de posibilitatea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană – aceasta din urmă poate afecta România prin slăbirea proiectului european, care reprezintă o ancoră pentru dezvoltarea României. Foarte importantă pentru gestionarea adecvată a pericolelor la adresa stabilității financiare este configurarea corespunzătoare a politicii macroprudențiale.
În acest sens, a fost elaborat Cadrul de ansamblu privind strategia politicii macroprudențiale a
Băncii Naționale a României, conform responsabilităților ce revin BNR ca autoritate de
supraveghere sectorială. În vederea întăririi stabilității sistemului financiar, banca centrală și-a asumat, pe lângă obiectivele intermediare ale politicii macroprudențiale recomandate la nivelul UE, și alte două obiective, introduse în ianuarie 2016: creșterea sustenabilă a intermedierii financiare (situată în prezent la un nivel redus)și îmbunătățirea incluziunii financiare (dată fiind dezirabilitatea unui acces cât mai larg al populației la servicii bancare).