"Uneori și oamenii maturi mai spun lucruri trăznite. Am discutat cu un coleg de-al meu lucrurile acestea și ieri la Galați. Evident, în Statutele, și cel vechi al PDL și cel vechi al PNL și cel de acum, există această prevedere statutară, cred că este la toate partidele politice din România, că președinții în funcție dacă sunt membri de partid pot reveni în conducerea partidului.
Nu va fi cazul domnului președinte Traian Băsescu pentru că dânsul și-a exprimat destul de clar opțiunea, foarte clar și-a exprimat: adio PDL! Așa e viața", a afirmat președintele PDL la finalul Colegiului Director al partidului, întrebat dacă există posibilitatea ca președintele Traian Băsescu să revină în PDL sau în noul PNL la terminarea mandatului de șef al statului.
Vasile Blaga a adăugat, întrebat ce se va întâmpla dacă actualul șef al statului va depune o cerere referitoare la revenirea în PDL: "Îl vedeți dumneavoastră pe domnul președinte Traian Băsescu făcând o astfel de cerere ?". "Și eu nu văd ce organizație l-ar primi", a completat președintele PDL, potrivit agerpres.ro.