BAC 2015. Proba orală la Limba Română se desfăşură pe o perioadă de trei zile (8-10 iunie), iar în intervalul 10-12 iunie va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B), potrivit calendarului examenului de Bacalaureat.
În perioada 15-19 iunie va avea loc evaluarea competenţelor digitale (proba D). Seria probelor orale se vor încheia cu evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională, programată între 22 şi 26 iunie.
BAC 2015. Semnal de alarmă: rata de promovabilitate la examenul de bac în ultimii 10 ani
BAC 2015. Probele scrise de la bacalaureat vor fi susţinute în date de 29 iunie la limba şi literatura română şi în 30 iunie la limba şi literatura maternă. Testarea va continua în 1 iulie cu proba obligatorie a profilului, respectiv matematică, pentru absolvenţii profilului real, şi istorie, pentru cei de la uman, iar în 3 iulie va fi proba la alegere a profilului şi specializării.
Rezultatele vor fi afişate în 6 iulie, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor fi depuse în aceeaşi zi, între orele 12.00 şi 16.00, urmând ca în perioada 7-9 iulie să fie soluţionate. Rezultatele finale vor fi afişate în 10 iulie.
BAC 2015. Ce nu au voie să facă absolvenții în examenul de BAC
Absolvenților de liceu le este interzis să între în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoșe. pe care sunt obligați să le lase în sală de depozitare din liceul în care susțin bacalaureatul. Candidații care refuză să depoziteze aceste obiecte anu vor fi primiți în examen.
De asemenea, absolvenților de liceu le este interzis să aibă în sălile de examen, îin obiectele de îmbrăcăminte sau încălțăminte, în penare ori în băncile în care sunt așezați orice fel de lucrări: manuale, cărți, dicționare, culegeri, formulare, memoratoare, notițe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidați.
BAC 2015 - Modele de subiecte la BAC
BAC 2015. Candidații de la Bacalaureat nu au voie să între în examen nici cu telefoane mobile, căști audio și nici cu orice fel de mijloc electronic de calcul sau de comunicare ce permite conectarea la internet sau la rețele de socializare.
Totodată, absolvenților li se interzice să comunice între ei sau cu exteriorul, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notițe sau alte material..
Candidații la BAC care încalcă regulile de mai sus vor fi eliminați din examen, indiferent dacă au folosit sau nu materialele interzise și indiferent dacă acestea au fost introduse în sală de examinare de către ei, de către alți candidați, profesori din comisie sau de alte persoane.
BAC 2015. Câţi candidaţi s-au înscris pentru examenul de bacalaureat - calendarul sesiunii