Unul dintre ei este Yunus Emre Alagoz, liderul unei rețele de sprijin a grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în sud-estul Turciei, iar al doilea este Omer Deniz Dundar, membru al aceleiași rețele.
Poliția a identificat de asemenea vehiculele folosite de aceștia în călătoria de la Gaziantep (oraș situat în apropierea graniței cu Siria) la Ankara.
Autoritățile au arestat o a treia persoană considerată complicele celor doi, dar a cărei identitate nu a fost dezvăluită, fiind prezentată doar cu inițialele Y.S.
La rândul său, cotidianul Milliyet a relatat că Yunus Emre Alagoz a fost filmat de camerele de supraveghere, menționând de asemenea că acesta era fratele mai mare al lui Abdurrahman Alagoz, un jihadist care a comis un alt atac sinucigaș pe 20 iulie în localitatea Suruc, în timpul unei adunări a stângii prokurde, soldat cu 34 de morți.
Dispozitivul exploziv folosit în acel atentat este identic cu cel utilizat în atentatele de sâmbătă. A fost utilizat același exploziv, TNT, în aceeași cantitate, iar bombele artizanale a fost prevăzute și cu bile metalice, pentru a se amplifica efectul mortal.
Surse din cadrul guvernului turc au declarat agenției EFE în luna iulie că expertiza bombei folosite la Suruc a permis determinarea faptului că autorul atacului a fost antrenat de gruparea Statul Islamic.
În prezent, poliția compară mostrele de ADN ale familiei Alagoz cu cele din resturile umane ale victimelor atentatelor de la Ankara.