Alianţa Sindicatelor din Învăţământ Suceava arată, într-un comunicat de presă, că în urma centralizării rezultatelor referendumului privind neparticiparea la Evaluarea Naţională şi Bacalaureat din 178 de unităţi şcolare, 83 la sută dintre cadrele didactice sucevene s-au pronunţat în favoarea neparticipării la examenele naţionale, transmite corespondentul Mediafax.
“Apreciem că numărul masiv de cadre didactice care optează pentru neimplicarea în examenele naţionale reprezintă pentru noi, ca structură, direcţia pe care trebuie să o urmăm. Aşadar, în condiţiile în care Guvernul nu a venit cu soluţii clare cu privire la problemele ridicate de sindicatele din învăţământ, Alianţa Sindicatelor din Învăţământ Suceava boicotează Evaluarea Naţională”, se arată în comunicat.
ASIS adaugă că această decizie a fost adusă la cunoştinţa ministrului Educaţiei, Adrian Curaj, şi a secretarului de stat pentru învăţământul preuniversitar, Monica Cristina Anisie.
Sindicaliştii susţin că angajaţii sistemului din învăţământ s-au convins că OUG privind salarizarea din sistemul bugetar face diferenţa între familiile ocupaţionale, aspect care creează o discriminare.
"Considerăm că e momentul să acţionăm acum şi nu la începutul anului şcolar 2016-2017”, se mai arată în comunicatul ASIS, potrivit căruia "acţiunea nu este îndreptată împotriva elevilor”, ci reprezintă un semnal către Guvernul Cioloş că "subfinanţarea învăţământului românesc şi desconsiderarea unui domeniu considerat prioritate naţională nu mai pot continua în aceste condiţii”.
Pe de altă parte, Inspectoratul Şcolar Suceava arată că sindicaliştii nu au notificat oficial ISJ privind o eventuală neparticipare la exemenul care începe luni.
"Sindicatele nu ne-au informat direct cu privire la o boicotare a Evaluării Naţionale”, a declarat inspectorul şcolar adjunct al judeţului Suceava, Gabriela Scutaru. Potrivit acesteia, sâmbătă după- amiaza s-au tras la sorţi comisiile din centrele de evaluare a lucrărilor scrise la Evaluarea Naţională, fiind desemnaţi câte cinci membri pentru fiecare comisie. Totodată, câte 120 de profesori vor evalua lucrări la probele de limba şi literatura română şi matematică.