UPDATE: Numărul românilor răniţi în atentate a crescut. Ministerul român de Externe anunţă 4 victime
Potrivit unui comunicat al ministerului, 4 români au fost răniţi în atentatele de la Bruxelles. Informaţia a fost făcută publică marţi seara. Iniţial, ministerul anunţase 3 victime. A patra este un minor.
"În continuarea informaţiilor transmise până la acest moment referitor la cetăţenii români afectaţi în atentatele de la Bruxelles, vă informăm că a fost identificat un al patrulea cetăţean român rănit. Acesta este minor şi se află în prezent sub îngrijiri într-o unitate spitalicească, asistat de un membru al familiei. Echipa consulară mobilă din cadrul Ambasadei României la Bruxelles s-a deplasat la spitalele din Bruxelles, pentru a le acorda cetăţenilor români răniţi asistenţa necesară în astfel de cazuri. Celula de Criză a MAE, prin intermediul Ambasadei României în Regatul Belgiei, rămâne în legătură permanentă cu autorităţile locale şi continuă verificările", informează MAE.
Regele Philippe, discurs solemn la televiziunea belgiană. "22 martie nu va mai fi niciodată o zi ca toate celelalte, în Belgia"
Într-un scurt discurs solemn la televiziunea belgiană, Philippe, regele belgienilor, a estimat că 22 martie "nu va mai fi niciodată o zi ca toate celelalte", în Belgia, după atacurile "lașe și odioase" care au însângerat Bruxellesul.
"Mathilde (soția sa, n.r.) și cu mine împărtășim durerea voastră, a celor care ați pierdut o rudă sau ați fost răniți în atentatele lașe și odioase de astăzi", a declarat suveranul, în mesajul său către națiune.
"Vieți sfărâmate, răni adânci, aceste suferințe sunt ale întregii noastre țări", a adăugat el.
"În fața amenințării, vom continua să răspundem împreună cu fermitate, calm și demnitate. Să păstrăm încrederea în noi înșine. Această încredere este tăria noastră", a conchis regele Philippe.
Regele belgienilor are un rol esențial protocolar, dar simbolizează unitatea Belgiei, notează France Presse.
Trei români au fost răniţi în atentatele de la Bruxelles
Informaţia a fost confirmată de Ministerul de Externe român, într-un comunicat de presă pe care îl redăm integral:
"Ministerul Afacerilor Externe transmite că, potrivit informaţiilor deţinute la acest moment, există confirmarea faptului că trei cetăţeni români au fost răniţi în atentatele care au avut loc astăzi, 22 martie, la Bruxelles. Dintre aceştia, doi cetăţeni români se află în spital, iar unul a fost deja externat.
Consuli din cadrul ambasadei României la Bruxelles urmează să îi viziteze pe cetăţenii români spitalizaţi.
Ministerul Afacerilor Externe, inclusiv prin intermediul Ambasadei României în Regatul Belgiei este în legătură permanentă cu autorităţile locale, depune în continuare toate eforturile pentru a verifica dacă printre persoanele afectate se află şi alţi cetăţeni români şi este pregătit să acorde asistenţa consulară necesară.
Reamintim faptul că MAE a pus la dispoziția cetățenilor români precum şi rudelor acestora următoarele contacte telefonice ale Ambasadei României în Regatul Belgiei +32 (0)2 347 5338, +32 (0)2 345 0040, +32 (0)2 344 1658, apeluri redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, precum şi telefonul mobil de urgenţă al secţiei consulare a misiunii diplomatice de la Bruxelles +32(0)2 344 0854."
Atentatorii au introdus 3 bombe pe aeroport, una nu a explodat
Trei bombe au fost introduse, marți dimineața, în aeroportul internațional din Bruxelles de către atentatori, însă una dintre ele nu a explodat, a declarat guvernatorul provinciei Brabantul Flamand, Lodewijk De Witte, relatează AFP.
O echipă de deminare a procedat, la începutul după-amiezii, la neutralizarea, prin explozie controlată, a unui obiect suspect găsit în terminalul de plecări, unde cel puțin 14 oameni au fost uciși în cele două deflagrații produse în cursul dimineții.
"Aceasta pentru că în clădire au fost introduse trei bombe, dintre care una nu a explodat, cea de-a treia", a explicat Lodewijk De Witte, într-o declarație de presă pe aeroport, preluată de posturile de televiziune.
Atentatele de la Bruxelles au fost revendicate. Bilanţul victimelor creşte de la o oră la alta
Potrivit unor surse citate de Reuters şi AP, atentatele au fost revendicate de ISIS. Aceştia susţin că în aeroport au folosit centuri cu explozibil şi, înainte de a le detona, au tras mai multe focuri de armă. Jihadiştii au spus că atentatele sunt o răzbunare pentru că Belgia bombardează poziţiile ISIS din Irak şi Siria.
Potrivit unui ultim bilanţ, 34 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 230 au fost rănite.
UPDATE: Ministrul de Interne belgian, Jan Jambon, a anunţat trei zile de doliu naţional.
Centrul belgian de criză a anunţat că oamenii pot ieşi din nou din case.
UPDATE: O centrală nucleară din Belgia, din regiunea Liege, a fost evacuată de urgență pe fondul unor presupuse amenințări teroriste.
Bilanț sumbru
Un atac terorist care a lovit întreaga Europă a avut loc marți dimineață în capitala Belgiei. Trei explozii au zguduit Bruxelles-ul, două în aeroportul Zaventem și una la metrou, bilanțul provizoriu indicând numeroși morți și răniți.
Bruxelles-ul este acum sub stare de asediu, armata a fost scoasă pe străzi, sistemul de transport în comun oprit, școlile închise, iar lumea sfătuită să rămână în case. Forțele de securitate belgiene sunt în alertă maximă și verifică alte potențiale ținte. Cel puțin o altă explozie a avut loc în Bruxelles, presa locală indicând că este vorba despre o detonare controlată de autorități.
Panică la aeroport
Aeroportul din Bruxelles, Zaventem, a fost zguduit marți dimineață în jurul orei locale 8.00 de două explozii puternice.
Cel puțin 14 persoane au murit și 85 au fost rănite, a anunțat televiziunea publică belgiană VRT. Procurorul federal belgian a anunțat ulterior că cel puțin una dintre explozii a fost provocată de un atentator sinucigaș.
Achetatorii belgieni au găsit o puşcă Kalașinkov în terminalul plecări al aeroportului din Bruxelles, confom postului de radio RTBF. Tot acolo a fost găsită o centură cu explozibili nedetonată.
Potrivit Het Laatste Nieuws, exploziile au avut loc la biroul de check-in al American Airlines și la Brussels Airlines. Agenția de presă Belga spune că la fața locului, înainte de explozii, s-au auzit focuri de armă și strigăte în arabă.
Un fum negru putea fi văzut deasupra clădirilor aeroportului la puțin timp după ce martorii au auzit deflagrațiile, care au avut loc la câteva secunde una după cealaltă. Pe rețelele de socializare au putut fi văzute imagini cu terminalul afectat de explozii, cu persoane rănite și cu mulțimea disperată alergând din clădire.
Explozie și la metrou
La o oră de la incidentele de pe aeroport, o nouă deflagrație a avut loc la metroul bruxellez. Explozia s-a produs la stația de metrou Maelbeek, care este situată aproape de sediile mai multor instituții europene.
Conform martorilor oculari, explozia s-a produs într-o garnitură de metrou care tocmai pleca din stație în timpul orei de vârf. Potrivit primelor informații, 20 persoane au murit în această explozie și alte 55 au fost rănite.
Întreaga rețea de metrou a fost oprită în urma exploziei, au anunțat autoritățile.
De fapt, întregul oraș a fost plasat în stare de alertă, iar sistemul de transport în comun, oprit complet.
EXPLOZII PE AEROPORTUL DIN BRUXELLES. Primele imagini dramatice
Adrian Slavnicu, un român stabilit în Bruxelles şi care locuieşte în apropierea aeroportului, a povestit pentru Realitatea TV că oamenii sunt foarte panicaţi.
Stau la cinci minute de aeroport. Eram acasă când s-a petrecut, exploziile nu s-au auzit, dar au început la un moment dat să sune multe sirene de salvare şi trupe de intervenţie şi atunci mi-am dat seama că ceva s-a întâmplat", a explicat Adrian Slavnicu pentru Realitatea TV.
"Apoi am deschis televizorul şi am văzut ce se întâmplă. În continuare se aud sirene de salvare şi asta înseamnă că se desfăşoară o mare activitate acolo la aeroport. Oamenii sunt panicaţi, mulţi se aşteptau şi şi eu mă aşteptam la represalii după ce s-a întâmplat în ultimele zile la Bruxelles. Ne-am învăţat să trăim aşa... Autorităţile şi ele se aşteptau să se mai întâmple ceva. După arestarea teroristului (Salah Abdeslam, n. red), nu au mai fost emise alerte, dar autorităţile se aşteptau să mai existe represalii. Mai sunt suspecţi ascunşi în Bruxelles, aşa spun autorităţile", a adăugat bărbatul.
"Am auzit două explozii foarte puternice. Am simțit cum clădirea s-a mișcat. M-am îndreptat spre locul de unde s-au auzit exploziile și de acolo veneau oameni confuzi și șocați", a relatat un reporter Sky News.
Footage of people evaluating the airport terminal pic.twitter.com/yl7cdPyZv3
— News_Executive (@News_Executive) 22 martie 2016
Ministerul român de Externe, în contact cu Bruxelles-ul
Ca urmare a exploziilor înregistrate în cursul dimineţii de astăzi la aeroportul din Bruxelles, Ambasada României în Regatul Belgiei a întreprins în regim de urgenţă demersurile legale pe lângă autorităţile locale, inclusiv pe lângă autorităţile aeroportuare şi reprezentanţii biroului TAROM de la Bruxelles, în vederea obținerii unor informaţii suplimentare cu privire la circumstanțele producerii incidentului şi cetăţenia persoanelor afectate.
Ambasada României în Regatul Belgiei menţine contactul cu autorităţile locale şi este pregătită să acorde asistenţă consulară de specialitate în limita competenţelor legale.
Fiica lui Rednic, martoră la explozia de pe Aeroportul din Bruxelles: "Au căzut tavane, era nebunie"
Stare de alertă și operațiuni anititero
Bruxelles-ul este un oraș aglomerat care găzduiește sediile NATO și ale instituțiilor UE.
Capitala Belgiei a fost tulburată în ultimele luni de operațiunile antiteroriste care au vizat celulele jihadiste ce își găsiseră adăpost la Bruxelles.
Ultima operațiune de acest gen a avut loc sâmbătă. Teroristul considerat a fi ultimul în viață din grupul de autori ai atacurilor multiple din Paris soldate cu 130 de morți, de acum patru luni, Salah Abdeslam, a fost arestat după ce a fost rănit.
Citește și: