Pe 4 iunie 2010, procurorii i-au trimis în judecată pe moaşa Emilia Baron şi Spitalul "Sfântul Ioan" din Capitală pentru vătămare corporală gravă din culpă şi magistraţii Înaltei Curţi i-au obligat să achite 200 de mii de euro, despăgubiri.
Alexandru s-a ales cu arsuri pe 70 la sută din suprafaţa corpului şi a suferit până acum mai multe intervenţii chirurgicale şi transplanturi de piele, după ce, imediat după naştere, a fost uitat în incubator de asistentă. Autoritatile de la maternitatea Bucur arunca vina dintr o parte in alta si spun ca nu sunt bani la buget, asta in timp ce parintii micutului ars in incubator nu au bani de tratament.
Apărătorul familiei susţine că spitalul Bucur a achitat doar amenda penală şi banii unităţii medicale s-au terminat.
Reprezentanţii Maternităţii Bucur nu au putut fi contactaţi pentru un punct de vedere. Până când aceştia se vor îndura să vireze şi ceilalţi bani, părinţii lui Alexandru aşteaptă un miracol pentru copilul lor.