Când vine vorba de acte administrative, de documente şi dosare, lucrurile nu sunt deloc limpezi. Ordinea în acte nu pare a fi un atuu al preoţilor arădeni, scrie aradon.ro.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad a efectuat un control timp de trei zile la finele lunii februarie și au fost descoperite nereguli în ceea ce priveşte înregistrarea contractelor de muncă în REVISAL (registrul de evidenţă al salariaţilor) pe care fiecare angajator, fie că e laic sau cleric, trebuie să îl aibă.
Inspectorii au sesizat fie că nu a fost operată la timp încetarea contractului individual de muncă sau suspendarea lui, fie nu au fost operate alte modificări ale elementelor în REVISAL. Nu e vorba de contractele preoților sau de cele ale personalului bisericesc pentru că aceștia nu au contracte de muncă, ci de cele ale celorlalți angajați.
Pentru preoții și cântăreții bisericești nu există obligativitatea încheierii unui contract individual de muncă, dar obiectul controlului ITM la Arhiepiscopie sunt ceilalți angajați cei care au un contract, după legile statului, cu angajatorul. Și aici au fost găsite nereguli.
În acest caz, angajatorul a primit „termene de intrare în legalitate, respectiv 06.04.2014” și permanent pentru anumite situații, se specifică în documentul ITM.