„Alăturarea României de exemplu, ca o cale de a intra în UE sau pentru orice alt motiv, nu este o alegere practică şi nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici în Moldova”, a spus diplomatul, pledând pentru o cooperare mai bună între clasa politică de la Chişinău şi populaţie, care să se bucure astfel de o ţară mai bună.
El a îndemnat, însă, ţara să urmeze în continuare o cale europeană.
Cozmin Gușă, despre declarațiile ambasadorului SUA la Chișinău: "Cu consecințe mari, destabilizante"
Întrebat de ce factori ar trebui să ţină cont poporul moldovean atunci când face o alegere privind viitorul ţării, în contextul în care la nivelul societăţii există mai multe tendinţe, inclusiv cel al unirii cu România, ambasadorul Statelor Unite la Chişinău, James Pettit, a declarat că Republica Moldova "trebuie să ramână un stat suveran şi independent în interiorul unor graniţe sigure".
"Consider că este foarte important şi aceasta desigur este politica noastră, cred că şi politica de aici, ca Republica Moldova să rămână un stat suveran şi independent în interiorul unor graniţe sigure. Unirea cu România, de exemplu, ca o cale de a intra în UE sau orice alt motiv, nu este o alegere practică şi nu este o alegere care va face lucrurile mai bune aici, în Republica Moldova. Ceea ce ar face lucrurile mai bune aici în Republica Moldova este cooperarea dintre clasa politică şi oameni pentru ca ei toţi să contribuie pentru a face din Republica Moldova o ţară mai bună pentru moldoveni", a spus James Pettit.
"Republica Moldova nu este România, Republica Molodova are propria sa istorie şi proriile provocări. Printe aceste provocări se numără faptul că Republica Molodova este o ţară multietnică, cu oameni care vorbesc limbi diferite şi desigur mai este şi problema transnistreană, care nici măcar nu este sub controlul Guvernului central, dar care are nevoie de un statut special, care este scopul final, dar un statut special în cadrul Republicii Molodva. Potentialul aici este foarte mare, aveţi un popor calificat şi harnic, există multe promisiuni în anumite sectoare pe lângă agricultură, şi asta include sectorul textil şi IT".
Ambasadorul a mai fost întrebat de ce Washingtonul a decis să recunoască independenţa Republicii Molodova în anul 1991, în pofida unor temeri manifestate în acest sens de mari actori internaţionali precum Germania, Franţa sau Marea Britanie.
"Ţin minte foarte bine când s-a destrămat Uniunea Sovietică şi într-adevăr, înteraga lume s-a schimbat. Eu am crescut în timpul Războiului Rece şi deodată am simţit că au apărut noi oportunităţi pentru toată lumea, inclusiv pentru republicile fostei Uniuni Sovietice. Aşa că a devenit o prioritate politică pentru Statele Unite să înfiinţeze ambasade şi să extindă recunoaşterea diplomatică asupra noilor republici cât mai repede posibil din diverse motive. Unul dintre ele a fost ca să ne asigurăm că este menţinută stabilitatea, dar de asemenea pentru a începe un nou capitol în istorie, unde în loc să avem in permanenţă aceste relaţii dificile date de statutul de adversari, noi puteam de fapt să ne împărtăşim experienţa, puteam fi prieteni, puteam încuraja comerţul şi turismul, lucru care era aproape imposibil în perioada sovietică. (...)
Deci, pentru noi, aceasta era o prioritate, speram atunci ca fostele republici ale Uniunii Sovietice, inclusiv, Federaţia Rusă, să se alăture unor organisme internaţionale, precum UE, chiar şi NATO, să deschidă o piaţă comună (...). Din păcate, acest lucru nu s-a întâmplat în totalitate, cu siguranţă nu s-a întamplat în cazul unora dintre republici", a răspuns acesta.
În ceea ce priveşte Republica Moldova, el şi-a exprimat speranţa că ţara va continua "să urmeze calea europeană, să adopte valorile europene şi să devină un partener productiv în comunitatea mondială", conform Mediafax.
James Pettit a caracterizat relaţiile dintre Statele Unite şi Republica Moldova ca fiind pozitive, adăugând că ţara sa a contribuit cu suma de 1,4 miliarde de dolari în asistenţa oferită acestei ţări în diferite sectoare.
"Ţara mea a contribuit cu peste un miliard de dolari, de fapt cu 1,4 miliarde de dolari în diferite sectoare, inclusiv în ceea ce priveşte creşterea economică, relaţiile culturale, democraţie, guvernare", a declarat diplomatul.
"Încercăm să ajutăm Republica Moldova să se conformeze standardelor europene şi vom continua să lucrăm cu orice guvern aflat la putere, iar scopul nostru este ca ţara să devină mai prosperă şi mai democratică", a precizat ambasadorul Statelor Unite la Chişinău.