UPDATE 15.50. "A fost testat pentru alcoolemie și pentru droguri și a ieșit pozitiv la testarea pentru droguri. Noi în zona Brăila-Galați facem doar alcoolemie la noi în laborator, astfel încât probele pentru droguri vor fi trimise la București, la Institutul de Medicină Legală pentru toxicologie. La analizele care se fac cu bateria de teste UPU, testul pentru droguri a ieșit pozitiv pentru sânge și urină. Noi avem aici bandeletele care arată că testele sunt pozitive", a declarat dr. Iugulescu, potrivit Agerpres.ro.
UPDATE: Şoferul este din Brăila, are 27 de ani, şi se află în Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Brăila. El s-a mai prezentat la spital în urmă cu aproape jumătate de an prezentând crize comitiale (epileptice), acesta putând fi şi motivul producerii accidentului.
Anchetă va stabili dacă şoferul ştia că este bolnav şi care sunt medicii care i-au eliberat actele necesare pentru a se elibera permisul auto.
Surse medicale au confirmat pentru Infobraila informaţia potrivit căreia şoferul care a omorât cinci oameni în această dimineaţă a ieşit pozitiv la testul de droguri: amfetamină/benzodiazepina/canabis.
Șoferul, care conducea un Renault Megane cu numere de București, circula pe șoseaua Râmnicu Sărat din Brăila. Din primele informaţii, se pare că şoferul a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și a ajuns pe trotuar. A izbit din plin grupul de pietoni.
"Am fost anunţaţi de acest accident în jurul orei 6.40, în această dimineaţă. La faţa locului s-au deplasat echipaje de la ISU şi ambulanţă", a declarat Ştefan Stoian, purtător de cuvânt ISU Brăila, pentru REALITATEA TV.
Echipaje de poliţie s-au deplasat la faţa locului pentru a stabili cu exactitate cauza producerii acestui accident.
Obiectivbr.ro a publicat primele imagini de la locul accidentului. IMAGINI DRAMATICE de la locul accidentului