Actorul american Robert Forster a încetat din viață la 78 de ani, chiar în ziua lansării celui mai recent film al său - „El Camino”, pe platforma Netflix, vineri, 11 octombrie. Forster era cunoscut spectatorilor de film din producții ca ”Jackie Brown” sau din seriale ca ”Twin Peaks” sau ”Breaking Bad”.
Actorul a încetat din viață vineri, la domiciliul său din Los Angeles, în urma unui cancer cerebral. Decesul a fost confirmat de familie și apropiați, informează variety.com.
Vestea morții sale a venit chiar în ziua în care era lansat pe platforma Netflix ultimul film în care a jucat, "El Camino: A Breaking Bad Movie".
Forster era cunoscut la Hollywood mai ales pentru rolurile secundare interpretate în anii ´60. A fost nominalizat pentru premiul Oscar pentru rolul Max Cherry din pelicula lui Quentin Tarantino, "Jackie Brown", din 1997.
A mai jucat de atunci în producții de succes precum "The Descendents/ Descendenții", "Mulholland Drive/ Calea Misterelor" ca și în "Olympus Has Fallen/ Cod Roșu la Casa Albă" and its sequel, "London Has Fallen/ Cod roșu la Londra".
În televiziune a apărut în seriale cunscute printre care se numără noul "Twin Peaks", "Alcatraz" și "Breaking Bad".
Forster a apărut în peste 100 de filme, cel mai recent fiind El Camino: A Breaking Bad Movie, lansat prin Netfllix.
L-a jucat recent pe tatăl lui Tim Allen din Last Man Standing. Forster a finalizat trei proiecte suplimentare în 2019: El Camino: A Breaking Bad Movie, Amazing Stories și Werewolf, regizate de Steven Spielberg.
Actorul avea patru copii: Bobby, Elizabeth, Kate și Maeghen; patru nepoți: Tess, Liam, Jack și Olivia; și era partenerul de viață al Denisei Grayson.