Prima companie aeriană malaeziană care respectă regulile legii islamice sharia a început să funcționeze la sfârșitul săptămânii trecute și are planuri de extindere pe rute internaționale anul viitor, transmite DPA.
Compania Rayani Air va deservi la început rute interne către statele din federația malaeziană Kedah și Kelantan, cu populație majoritar musulmană, și către Sabah și Sarawak, a declarat directorul general Jaafar Zamhari.
Potrivit acestuia, compania nu permite consumul de alcool la bordul avioanelor sale și servește doar mâncare halal. De asemenea, înaintea fiecărui zbor vor fi rostite rugăciuni.
"Este obligatoriu ca toate femeile musulmane din personalul de bord să poarte hijab, iar cele nemusulmane să poarte o uniformă decentă", a precizat Zamhari, potrivit Agerpres.
Planurile companie includ expansiunea în Asia anul viitor și introducerea de destinații către Orientul Mijlociu pentru pelerinaje la locurile sfinte ale musulmanilor.