Prima reprezentaţie importantă a anului, “Hamlet” în regia lui Laszlo Bocsardi, îi aduce faţă-n faţă pe Sorin Leoveanu în Claudius şi pe Marius Stănescu în rolul prinţului Danemarcei, parcă într-o rejucare a “meciului” primordial dintre diavol şi bunul Dumnezeu.
În spaţiul destul de mic al scenei de la Metropolis, scenograful Jozsef Bartha a reuşit să recreeze castelul Elsinore ca pe un fel de spaţiu al conştiinţelor. Uşi batante, care se rotesc uneori fără sens în jurul axei lor, ca într-un carusel al gândurilor ce se-nvârt în gol, oglinzi sincere care nu-i iartă nici măcar pe spectatori, sertare care se transformă în morminte, trimiţând destine şi vieţi în uitare, toate slujesc din plin poveştii melancolicului prinţ Hamlet, sortit mai mult filozofiei decât eroismului.
Spectacolul începe şi se încheie, ciclic, cu groparii (excelent interpretaţi de Coca Bloos şi de Igor Caras) care le mănâncă încă dinainte de prolog colacul de moarte personajelor.