Șefii Air France au fost obligați să fugă din mijlocul protestatarilor cu hainele rupte și escaladând garduri înalte de protecție, scrie Business Insider.
Posturile de televiziune franceze l-au surprins pe Xavier Broseta, directorul HR al Air France la bustul gol, cu cravata atârnând într-o parte și salvat în ultima clipă de forțele de ordine.
Conducerea companiei aeriene franceze Air France i-a informat, luni, pe angajați că are de gând să elimine aproape 3.000 de locuri de muncă în decurs de doi ani, după eșecul negocierilor cu piloții, cărora compania ar dori să le prelungească numărul orelor de zbor, transmite AFP. La aflarea veştii, zeci de angajaţi au intrat în sala de şedinţă şi au agresat membri ai conducerii companiei.
În timp ce directorul executiv al Air France, Frédéric Gagey, a reușit să fugă la timp din calea protestatarilor, aceștia din urmă și-au vărsat furia pe alții rămași în sală. Astfel, imaginile difuzate de mass-media îl arată pe directorul operațiunilor Air France de pe aeroportul Orly, Pierre Plissonnier, cu cămașa și haina de la costum sfâșiate și pe directorul de resurse umane, Xavier Broseta, fără cămașă, dar cu cravata la gât, amândoi fugind flancați de personalul de securitate, care i-a ajutat în final să sară un gard pentru a se refugia.