Poliţiştii, cadrele medicale, profesorii şi funcţionarii publici vor face grevă.
''Pe data de 15 septembrie vom picheta Parlamentul, iar pe 5 octombrie vom declanşa o grevă generală de o zi. Aceste acţiuni vor fi urmate de alte activităţi revendicative care vor culmina cu neparticiparea membrilor noştri de sindicat la acţiunile din perioada alegerilor'', a declarat Aurel Cornea, preşedintele FSLI.
Toate federaţiile sindicale s-au aliat pentru a protesta împotriva legii unice de salarizare, dar şi pentru a continua negocierile.
"Noi dorim ca o dată Guvernul să dovedească seriozitate în ceea ce înseamnă dialogul social şi partenerii cu care stau la masă. Noi dorim ca aceste negocieri să continue, nu dorim ca această lege, care are o importanţă deosebită pentru viaţa a sute de mii de salariaţi din sectorul bugetar, să fie aprobată prin răspundere guvernamentală, să fie un consens general aşa cum s-a propus în momentul în care s-a pornit la realizarea proiectului", a declarat Cornea.
"Guvernanţii ne-au imporat în momentele de criză profundă să avem înţelegere, a declarat Aurel Cornea, preşedintele FSLI.
Am fost minţiţi ca la uşa cortului, nu se poate ca un Guvern să facă anumite promisiuni şi să nu le respecte. Dacă nu ştiu ce se întâmplă cu bugetele, atunci să îşi dea demisia", a mai spus Aurel Cornea.
Cornea a mai spus că graba Guvernului nu dovedeşte decât să eludeze toate formele democratice de dialog.
''Scopul şi obiectivele alianţei sunt: stoparea Guvernului de a-şi asuma răspunderea pe prezentul proiect de lege cadru privind salarizarea, negocierea unei legi a salarizării cadru pentru toţi bugetarii care să ţină cont de principiile pe care ni le-am asumat cu toţii şi neacceptarea concediilor forţate fără plată în acest an'', a mai precizat Aurel Cornea.
Funcţionarii publici vor intra în grevă generală pe 20 octombrie
"Am organizat un miting de protest pe 15 septembrie şi pe 15 octombrie şi luăm în considerare un miting de susţinere pentru colegii noştri pe data de 5 octombrie. În grevă generală vom intra în 20 octombrie. Nu suntem mulţumiţi de legea salarizării" a declarat preşedintele Sindicatului Funcţionarilor publici.
"Timp de trei luni de zile am venit cu soluţii palpabile, tehnice. Nu s-a ţinut cont de nimic din ce am propus noi. Asta ne nemulţumeşte şi pe noi şi pe cei din sănătate şi pe cei din învăţământ", a declarat vicepreşedintele SED LEX, Răzvan Bordeianu.
Bogdan Hossu, liderul Cartel ALFA, a declarat că există două probleme majore: "problema coeficienţilor salariali care sunt disfuncţionali şi problema salariilor.
"Dacă nu ne vor fi acceptate propunerile de către Guvern, noi cerem o moţiune de cenzură pentru demiterea Guvernului. Dacă nu se va rezolva această situaţie va începe un adevărat război social. Legea nu poate să rezolve problemele punctual", a mai spus Bigdan Hossu.
''Decizia noastră, a fost ca în această dată de 10 septembrie 2009, cei 1,4 milioane de bugetari să se alieze având un obiectiv comun: acela de a fi auziţi decătre actual guvernare înprivinţa legii unice de salarizare'', a spus şi Marius Nistor, preşedinte executiv Federaţia Spiru Haret.
''În jur de 800.000 de oameni vor participa la grevă'', a anunţat Vasile Marica, preşedintele Sed Lex.
Citeşte şi Boc: Paradoxul Legii salarizării unitare constă în faptul că
Părinţii sunt de acord cu greva generală, chiar dacă elevii nu vor face ore