Ca o ironie a sorții, în 1984 şi 1985 reactoarele Centralei Nucleare de la Cernobîl sunt supuse unor teste. Inginerii verifică dacă generatorul turbinei poate produce suficientă energie pentru alimentarea pompelor de răcire. Asta în eventualitatea opririi unui reactor nuclear pentru o scurtă perioadă de timp. Rezultatele experimentelor scot la iveală faptul că voltajul generatorului nu este corespunzător. Se aduc îmbunătăţiri sistemului şi, în aprilie 1986, inginerii iau decizia de a repeta testul în timpul unor lucrări de mentenanţă la reactorul 4.
25 aprilie 1986. Dimineaţa - Echipajul începe pregătirile. Reactorul urmează să fie setat să funcţioneze la 25% din capacitate. Moscova nu dă însă undă verde, iar testele sunt programate după lăsarea nopţii.
Ora 23:00. Echipa de la Cernobîl primeşte aprobarea să reia procedurile de reducere a capacităţii reactorului.
26 aprilie ora 01:23:04. Începe testul şi are loc prima greşeală, potrivit unui raport publicat ulterior. Unul dintre operatori uită că trebuie să reseteze aparatul care reglează capacitatea de funcţionare a reactorului. Ca urmare, nivelul de producere a energiei scade dramatic, la doar 1%.
Ca soluţie de urgenţă, inginerii decid ridicarea nivelului de producţie treptat. Este momentul în care se produce a doua eroare - sunt îndepărtate simultan prea multe tije de control, lucru care poate fi făcut doar cu respectarea unor reguli stricte de siguranţă. Puterea creşte însă la doar o treime din minimul necesar continuării experimentului. Ulterior, acestea sunt reintroduse în reactor simultan, procedură care determină o creştere puternică a nivelului energetic.
26 aprilie 1986, ora 01 şi 23 de minute şi 58 de secunde. Reactorul scapă de sub control şi se produce o explozie violentă. Acoperişul reactorului, greu de o mie de tone, este aruncat în aer. Învelişul de grafit ia foc şi 190 de tone de substanţe radioactive ajung la peste 1.000 de metri în atmosferă şi sunt purtate de curenţii de aer pe distanţe imense.
Norul de precipitații radioactive s-a îndreptat iniţial spre vestul Europei: a traversat Ucraina, Belarus, Rusia, ajungând până în peninsula Scandinavă, Polonia, Cehoslovacia, Austria şi sudul Germaniei.
Suprafețe mari din Ucraina, Belarus și Rusia sunt puternic contaminate. Conform datelor oficiale, aproximativ 60% din precipitațiile radioactive cad în Belarus.
Puţini au fost cei care au ştiut ce s-a întâmplat. Secretomania regimului sovietic a făcut ca pericolul imediat să nu fie cunoscut de populaţie.
27 aprilie. La mai bine de 24 de ore de la dezastru, Moscova raportează un incident minor şi respinge ajutorul internaţional. Între timp, potrivit specialiştilor, reactorul de la Cernobîl continuă să emită radiaţii ucigaşe. Vorbim de echivalentul a 100 de bombe de la Hiroshima şi Nasgasaki.
Abia la 36 de ore de la dezastru încep evacuările în Pripiat, localitate cu 50 de mii de locuitori, situată la un kilometru şi jumătate de centrală.
Între-timp, norul radioactiv traversează Europa Centrală şi ajunge deasupra Ungariei, pe 29 aprilie. De aici porneşte spre sudul continentului şi traversează România, Grecia, Bulgaria şi Turcia.
Ruşii continuă să tacă. Suedia trage însă un semnal de alarmă. Specialiştii de aici observă o concentraţie peste limită de substanţe radioactive şi informează autorităţile din mai multe state europene.
În România, oficialii comunişti sunt preocupaţi de sărbătorile legate de 1 mai. Aşa că primele decizii se iau abia pe 28 aprilie. Este măsurat nivelul de radiaţii din atmosferă şi raportat mai departe conducerii. Informaţiile care ajung la populaţie sunt puţine.
Abia la 5 zile de la explozia reactorului, Uniunea Sovietică admite gravitatea situaţiei. Până pe 5 mai, aproximativ 130.000 de oameni din 76 de localităţi sunt siliţi să plece definitiv din casele lor. Teritoriul evacuat, pe o rază de 30 de kilometri în jurul centralei, e declarat zonă de excludere. Accesul în perimetru e interzis şi astăzi.
Raportul Forului Cernobîl din anul 2005, condus de Agenția Internațională pentru Energie Atomică și Organizația Mondială a Sănătății, a atribuit 56 de decese direct accidentului de la Cernobîl și a estimat că mai mult de 9.000 de oameni dintre cei aproximativ 6.6 milioane expuşi radiaţiilor pot muri din cauza unei forme de cancer. Acelaşi raport semnalează şi 6.000 de cazuri de cancer tiroidian, raportate până în 2005 în special în rândul copiilor şi adolescenţilor.
În 2000, Ucraina a închis definitiv centrala, dupa 14 ani de la catastrofa nucleară.
