De asemenea, inculpaţii achitau sume care ajungeau uneori la 10.000 euro lunar unui grup de persoane, pentru care foloseau titulatura „postaci”, şi al căror rol era de a posta comentarii sub identităţi fictive pe paginile de internet ale unor ziare sau portaluri de ştiri. Aceste persoane primeau zilnic de la persoana care s-a ocupat de coordonarea echipei de comunicare mesajele pe care trebuiau să le promoveze, după care accesau paginile de internet care le erau indicate şi comentau articolele relevante pentru a canaliza opinia participanţilor la aceste discuţii în direcţia dorită. „Postacii” erau plătiţi în funcţie de numărul comentariilor formulate, pe baza unor statistici ţinute de acest coordonator al echipei de comunicare a organizaţiei PDL Bucureşti, care s-a ocupat exclusiv de comunicarea publică a inculpatei Udrea Elena Gabriela.