"Dacă o să vă uitaţi la toate discuţiile apărute între miniştrii PSd şi PD-L au fost în urma unor vizite ale preşedintelui la Guvern. După şase luni de coabitare au fost extrem de puţine evenimente în tre miniştrii celor două partide şi nimic dramatic. Traian Băsescu este un om conflictual şi pe unde a mers a general numai conflicte. Mă aşteptam ca măcar o dată să fie un preşedinte aşa cum ar trebui să fie", a declarat deputatul PSD Viorel Hrebenciuc care a adăugat că Traian Băsescu "nu va apuca " al doilea mandat pentru a fi aşa cum spune el.
Hrebenciuc a declarat că va face parte din echipa de campanie a lui Mircea Geoană, care "nu se teme de nimeni", având în vedere cum este poziţionat PSD. Viorel Hrebenciuc a spus că preşedintele PSD are o echipă de consilieri care va fi consolidată în timpul campaniei pentru prezidenţiale.
În opinia lui Hrebenciuc ieşirea PSD de la guvernare nu este oportună pe fondul crizei. "Ieşirea PSD de la guvernare va adânci criza. Am semnat de bună-credinţă acest Parteneriat pentru România. Acum trebuie să analizăm ce s-a aplicat şi ce vom face pe viitor", a adăugat deputatul PSD.