Prima zebră 3D din România a fost realizată de elevii Liceului de Artă din Buzău chiar în fața școlii lor.
Au văzut zebra 3D într-un orășel din Islanda și au zis să aibă și ei una la fel, chiar în fața școlii. Elevii Liceului de Artă au așteptat acceptul autorităților şi s-au apucat de treabă, scrie stiridebuzau.ro.
Pentru realizarea marcajului rutier, elevii au primit ajutorul muncitorilor de la urbanism dar și vopseluri speciale. Profesorii s-au lăsat și ei angrenați în actul de creație.
"Am calculat la fața locului exact dimensiunile necesare creării efectului 3D, rezultând că este nevoie ca unghiul de fugă să fie la 7 metri de la trecerea propriu-zisă. Cei de la Urbis ne-au ajutat cu șabloane și vopsea rutieră. Am întins apoi sfori pentru a trasa liniile în perspectivă, astfel încât să creeze un singur unghi de fugă. Așa am trasat umbrele care creează iluzia optică. Șoferul aflat la volan, din unghiul de fugă, vede că dungile albe de pe trecerea de pietoni plutesc. Astfel se va speria puțin și va opri. Dacă un pieton se află pe liniile albe de pe trecere, efectul 3D este și mai mare", a declarat profesoara Ana Maria Bogleș.