„O patrulă de Jandarmerie care asigura măsuri de ordine în zona Parcului Municipal Vatra Dornei, cu ocazia Festivalului de Folclor pentru Copii și Tineret, a fost sesizată de o persoană că în apropierea scenei de spectacol, un bărbat a atins-o în mod indecent și repetat pe fiica sa, în vârstă de 12 ani”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Jandarmi Suceava.
Un echipaj de jandarmi s-a deplasat în zona respectivă, unde l-a identificat pe bărbatul în vârstă de aproximativ 50 de ani. Jandarmii au încercat minute bune să-l imobilizeze pe individ. La un moment dat, intervine o jandarmeriță care îi pulverizează bărbatului în față spray lacrimogen, acesta rămânând nemișcat, scrie realitateadesuceava.net.
„Bărbatul a devenit recalcitrant și agresiv, jandarmii fiind nevoiți să folosească materialele de intervenție din dotare. La scurt timp bărbatul și-a pierdut cunoștința iar jandarmii au solicitat imediat echipajul medical pentru acordarea primului ajutor. Bărbatul a fost stabilizat si transportat la spitalul din localitate”, se arată în comunicatul de presă transmis de Inspectoratul de Jandarmi Suceava.
Bărbatul a fost transportat la Spitalul Municipal Vatra Dornei, de unde a fost transferat la Spitalul Județean Suceava. Acesta a ajuns la UPU Suceava în comă profundă.
Sâmbătă dimineață, acesta a murit, în ciuda eforturilor medicilor de a-i salva viața.