Liderii Uniunii Europene analizează posibilitatea amânării până în anul 2020 a termenului ieşirii Marii Britanii din Blocul comunitar, în contextul în care Germania şi Franţa au exprimat disponibilitatea de a prelungi negocierile, după ce Camera Comunelor a respins Acordul Brexit, conform The Times.
Oficialii europeni pregătesc o prelungire a procedurii prevăzute la Articolul 50 al Tratatului UE din cauza amplorii eşecului suferit de Guvernul Theresa May în Camera Comunelor.
Iniţial, liderii UE analizau posibilitatea amânării cu câteva luni a ieşirii Marii Britanii din Blocul comunitar, dar acum, conform unor funcţionari comunitari, Bruxellesul ar pregăti amânarea Brexit până anul viitor, informează cotidianul The Times.