„Castelul de la Săvârșin este cel mai apropiat sufletului meu pentru că, de fiecare dată, trăiesc sentimentul prezenței Reginei Elena, care l-a amenajat, l-a îngrjit și l-a iubit atât de mult”, scrie Majestatea Sa Margareta, la sfârșitul filmului.
De alfel, Majestatea Sa Margareta s-a ocupat personal de restaurarea castelui, încheiată în 2015, folosind jurnale și fotografii ale Reginei Mamă Elena.
Castelul Regal de la Săvârşin, care este singura reşedinţă privată a Familei Regale a României, era locul preferat al Regelui Mihai.
Majestatea Sa Maegareta s-a ocupat personal de restaurea domeniului, folosind jurnalele Reginei Mamă Elena, aşa că Săvârşinul a devenit locul cel mai apropiat sufletul Majestăţii Sale. De altfel, în ultimi ani, zilele de naştere ale Majestăţii Sale Margareta şi Principelui Radu sunt sărbătorite în privat la Săvârşin. Majestatea Sa Margareta spune mereu că la Săvârşin se simte acasă. Detalii pe Realitatea de Arad