Kelemen Hunor crede că momentul prielnic depunerii unei moțiuni de cenzură ar fi fost la începutul sesiunii parlamentare. El consideră că nu ar fi fost nevoie de mai mult de trei fraze în textul moţiunii şi că acum există prima oară şansa să fie schimbat Guvernul.
Liderul UDMR acuză Opoziția pentru un eventual eșec al moțiunii. El spune că întârzierea va permite regruparea PSD și racolarea multor nehotărâți în această perioadă.
„În România se întâmplă un lucru destul de grav în fiecare sesiune parlamentară, o boală cronică a parlamentarismului nostru, oamenii se mută dintr-o parte în alta. Noi suntem într-un fel ocoliţi, nici de la noi nu pleacă nimeni, nici la noi nu vine nimeni. Şi cei care stau în zona gri, dacă observă, dacă simt că pe partea opoziţiei nu există determinare, nu există putere, nu există dorinţă, atunci se vor muta înapoi spre putere, spre cei care sunt acum la guvernare şi de aceea, eu cred, s-au pierdut trei săptămâni. Eu cunosc textul sau, mă rog, două variante, poate că se mai lucrează pe text, dar nu asta e important. De la bun început trebuiau trei fraze, nu trebuie să pui poalele în cap, e prima dată când ai şansa să schimbi Guvernul", a afirmat liderul UDMR, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută la Constanţa, potrivit agerpres.ro.
„Moţiunea a fost anunţată în august, imediat după ce ALDE a ieşit de la guvernare, încă nu este depusă moţiunea de cenzură. Am spus în prima zi a sesiunii parlamentare trebuia depusă moţiunea, au trecut trei săptămâni, încă nu ştim dacă săptămâna viitoare miercuri, joi, vineri, marţi, când va fi depusă, vom vedea, dar vom vota. Am spus că această întârziere nu e de bun augur fiindcă era un moment prielnic la începutul sesiunii”, a mai spus Kelemen Hunor.
Kelemen Hunor spune că acest guvern şi-a epuizat resursele cu care a venit la putere și că, până nu va fi rezolvată criza politică, nici încrederea cetățenilor nu are motive să revină.
„Până când această criză politică nu se rezolvă, nici încrederea nu se va întoarce. Eu nu cred că în aceste condiţii guvernarea bună este posibilă. Acest lucru trebuie rezolvat. Aici nu vreau să dau vina pe nimeni. Acest guvern şi-a epuizat toate resursele cu care a urcat la guvernare”, a mai afirmat liderul UDMR.
El a mai precizat că UDMR nu va intra la guvernare în cazul în care cade Guvernul, dar îi va sprijini pe cei care vor lua puterea.
„Cei care iniţiază această moţiune de cenzură îşi asumă şi guvernarea, putem să-i ajutăm să ajungă la guvernare, ştim că ei au luat o decizie cine ar fi propunerea lor pentru funcţia de prim-ministru.
Problema care e, în acest moment România împrumută de pe pieţele internaţionale cu costuri uriaşe, peste 4 la sută dobândă, peste 4,3 la sută, celelalte ţări reuşesc să împrumute cu doi şi ceva, cu trei maxim, şi noi cu costuri uriaşe vrem să acoperim gaura din buget care e uriaşă, peste 9 miliarde de lei, peste 2 miliarde de euro dacă vreţi să vorbim în euro şi nu există predictibilitate, nu există o încredere în Guvern, în instituţiile fundamentale din partea partenerilor noştri şi tot ce se împrumută se va plăti mai scump pe termen lung în anii care urmează. Nu e bine”, a explicat Kelemen.