"Am aflat acum cateva ore aici pe facebook că președintele Uniunii Democrate Maghiare din România, domnul Kelemen Hunor n-a fost lăsat azi dimineață (sâmbătă - N.R.) să intre pe teritoriul Ucrainei.
În aceasta situație neplăcută dar absolut firească aș dori să fac câteva precizări:
1. Domnului Kelemen Hunor i-a fost interzisă intrarea pe teritoriul Ucrainei încă din 03.11.2017. De atunci domnia sa a mai încercat să intre în Ucraina folosind pașaportul ungar și a fost refuzat, drept dovada că i-a fost bine cunoscută decizia autorităților ucrainene.
2. Și de data această conform legislației în vigoare a Ucrainei domnului Kelemen Hunor i-a fost înmânată decizia autorităților de frontieră privind interzicerea intrării pe teritoriul statului ucrainean pe care a și semnat-o. E adevărat că decizia nu conține motive, dar o astfel de practică e comună pentru toate statele europene.
Și bineînțeles sunt deschis și voi fi onorat să-i ofer și personal domnului Kelemen Hunor orice explicații suplimentare", a anunţát Oleksandr Banko.
Liderul UDMR Kelemen Hunor a anunţat, sâmbătă, că a fost oprit să intre în Ucraina, pentru a participa o aniversare a Uniunii Culturale Maghiare din Ucraina Subcarpatică, fără să i se ofere explicaţii.