Accident groaznic în Arad. Doi suporteri ai echipei UTA au murit și doi au fost răniți grav, după ce mașina în care se aflau a căzut de pe un pod! Cei patru se întorceau din comuna Vladimirescu, unde organizaseră o repetiție pentru coregrafia de la derby-ul de mâine, cu ASU Poli.
Șoferul maşinii în care se aflau suporterii arădeni a pierdut controlul volanului, autoturismul a rupt un stâlp de electricitate și a căzut în gol de pe un pod, de la nouă metri înălțime.
Conducătorul auto şi încă un pasager au murit pe loc. O a treia victimă a fost dusă inconştientă la spital. Al patrulea tânăr a reușit să sară din mașină înainte ca aceasta să atingă solul. Și el este rănit destul de grav.
În maşină se aflau patru tineri, cu vârste cuprinse între 21 şi 24 de ani. Galeria echipei UTA ia în calcul anularea deplasarii la Timișoara, pentru meciul cu ASU Poli.
Conform purtătorului decuvânt al Poliției Arad, Claudia Iuga, „accidentul din această seară a avut loc în jurul orei 20,20, când un tânăr de 24 de ani, din Arad, a condus un autoturism pe Calea Radnei, înspre Podgoria, iar pe pasajul rutier Micalaca a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă prin partea dreaptă, rupând parapetul de metal al pasajului, plonjând apoi de la aproximativ 9 metri înălțime. În urma impactului au decedat conducătorul autoturismului si un tânăr de 21 de ani, fiind rănit grav un alt tânăr de 28 de ani si rănit ușor un tânăr de 24 de ani", scrie Realitatea de Arad.