Contradicţiile dintre Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu s-au accentuat, în ultima perioadă, în ciuda aparenţelor în care cei doi mimează buna colaborare.
Prima divergenţă a apărut în ianuarie, atunci când PSD şi-a dorit să fie introdus impozitul progresiv, însă cei care s-au opus au fost cei de la ALDE, pentru că această măsură contravine valorilor liberale pe care le promovează partidul lui Tăriceanu.
Apoi, Liviu Dragnea a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în primă instanţă, iar PSD îşi dorea să fie modificate codurile penale prin ordonanţă de urgenţă. Din nou, cel care s-a opus a fost tot Călin Popescu Tăriceanu.
Ulterior, a fost votată în Parlament Legea offshore, cea care reglementează extracţia gazelor naturale din Marea Neagră. ALDE a reclamat faptul că forma adoptată în Parlament nu a fost cea convenită în interiorul coaliţiei de guvernare şi au cerut corectarea ei prin ordonanţă de urgenţă.
În ultima săptămână, s-a tot discutat despre adoptarea unei ordoanţe de urgenţă privind amnistia şi graţierea. Potrivit Realitatea TV, un astfel de text era pregătit şi trebuia să intre în şedinţa de Guvern din această săptămână, însă din nou cel care nu a fost de acord cu adoptarea pe repede-înainte a unui astfel de act normativ cu impact mare a fost tot liderul ALDE.
Toate aceste tensiuni vin pe fondul unor informaţii potrivit cărora ALDE îşi doreşte să iasă de la guvernare până la finalul acesui an, dacă PSD nu va susţine o candidatură comună a lui Călin Popescu Tăriceanu la alegerile prezidenţiale, lucru foarte puţin probabil.