Tăriceanu, atac la adresa lui Maior
”Acțiunile pe cont propriu ale diplomaților sunt un adevărat tabu. Dacă domnul ambasador nu a frecventat aceste cursuri, îi recomand să prindă din zbor elementele acestei arte”, a afirmat Tăriceanu.
Afirmația referitoare la scrisoarea lui Rudolph Giuliani către mai mulți oficiali români este, spune liderul ALDE, ”o distorsionare incredibilă a realității”.
”Părerea mea e că e distorsionare incrediiblă a realității, de o manieră similară cu cea de când erați directorul SRI. E un mod de operare descalificant pentru un ambasador. Dacă totuși cunoașteți rigorile meseriei și le ignorați, aș dori să cunoaștem motivul pentru care ați făcut declarațiile”, a mai spus Tăriceanu.
Acesta a continuat atacul la Maior menționând că ambasadorul ”ignoră deliberat regula reținerii”.
”Ați devenit un agent politic partizan, preluat și citat ca atare de ambasadele străine. E o postură inacceptabilă”, susține Tăriceanu.
Totodată, președintele Senatului a afirmat că prestaţia lui Maior în relaţia cu SUA este una "foarte slabă. "Din punctul meu de vedere, performanţa pe care aţi avut-o în calitatea de ambasador în relaţia cu SUA este una foarte slabă. Nu am văzut niciun progres semnificativ în chestiunea extrem de importantă pentru România legată de vizele pentru cetăţenii României. În al doilea rând, rezultate zero în ceea ce înseamnă dialogul politic la nivel guvernamental, parlamentar. Nu în ultimul rând, dimensiunea economică a parteneriatului. Dacă vorbim de parteneriat strategic, mi se pare ca vizita preşedintelui Klaus Iohannis este un element, dar de când aţi fost numit ambasador, ne-am fi aşteptat la mult mai mult".
Cum a răspuns Maior
Ambasadorul României în SUA a negat că s-ar fi implicat în politica internă americană.
"Faptul că m-am implicat în politica internă americană este o afirmaţie complet falsă. Nu este nicio declaraţie, niciun gest, nicio luare de atitudine din partea Statelor Unite care să indice acest lucru. Am făcut o afirmaţie despre o persoană privată (n.r. - Rudolph Giuliani), care a emis o opinie. Şi, spunând adevărul în faţa opiniei publice româneşti, cred că mi-am făcut datoria în interesul naţional românesc, pentru că altfel ar fi putut exista o percepţie complet falsă asupra poziţionării americane în legătură cu dialogul politic, în legătură cu dialogul pe sistemele de valori dintre cele două ţări, ceea ce nu ar fi fost în interesul naţional românesc. Aceste lucruri nu sunt deloc probate de atitudinea americană, dimpotrivă, atitudinea americană a fost consonantă cu ceea ce am făcut, spun eu, în interesul naţional românesc", a afirmat Maior.
Maior despre scrisoarea lui Giuliani: lobby pentru cei care au probleme cu legea
George Maior, fost şef al SRI şi actual ambasador în SUA, este audiat miercuri în Parlament.
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a scris, marţi, pe o reţea de socializare, că Maior trebuie să dea explicații în legătură cu activitatea sa ca ambasador, dar şi cu declaraţiile publice din ultima perioadă. Ambasadorul României la Washington se află printre contestatarii scrisorii în care Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, a criticat modul în care se face justiţie în România. Tăriceanu consideră că Maior ar trebui rechemat din funcţia de ambasador.
În luna august, Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, fost procuror federal şi fost primar al New York, a transmis o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis şi altor oficiali români în care cere verificarea protocoalelor dintre Parchetul General și SRI şi stoparea presiunile asupra judecătorilor.
O zi mai târziu, purtătorul de cuvânt al Ambasadei SUA la Bucureşti, Donald L. Carroll, a declarat că Guvernul SUA nu comentează opiniile unor persoane fizice, cetăţeni americani.
George Maior a declarat că scrisoarea este expresia unui lobby în favoarea unor persoane cu probleme cu legea.
De cealaltă parte, Liviu Dragnea a publicat pe Facebook o reacţie la scrisoare lui Giuliani, pe care a primit-o şi el, nu doar Klaus Ioahnnis. Astfel, şeful PSD laudă demersul şi spune că "domnul Giuliani pune cu adevărat degetul pe rană – o rană care este încă deschisă și pe care România va trebui să o trateze tranșant și cu mult curaj, dacă mai vrem să rămânem în familia statelor democratice din spațiul Nord-Atlantic". Mai mult, Dragnea mai anunţă un lucru îngrijorător: "O parte din problemele semnalate de domnul Giuliani își vor găsi rezolvarea în noile legi ale Justiției. Altele urmează să fie soluționate prin pârghii legale și constituționale".
Giuliani a recunoscut, ulterior, că a fost plătit de o firmă de lobby pentru a transmite acea scrisoare.