Călin Popescu Tăriceanu a fost acuzat că a primit foloase materiale de aproape 800.000 de dolari, iar Senatul urma să decidă cu privire la ridicarea imunității sale, în scopul începerii urmăririi penale.
Al doilea om în stat a comis o gafă la discursul rostit în Parlament, afirmând că "nu am făcut niciodată vreo faptă legală". Tăriceanu și-a continuat discursul, părând că nu a sesizat eroarea.
"Dragi colegi, o temă frecventă, care ne este servită de mașina de zgomote a statului paralel, este că noi, dumneavoastră, nu avem calitatea să ne pronunțăm cu privire la seriozitatea unui dosar în care se solicită urmărirea penală a vreunui membru al Parlamentului. Adică suntem un fel de mașină de avizat documente trimise de DNA, un fel de gară în care nu oprește niciun tren!
Citește și: Tăriceanu a scăpat! Senatul spune NU urmăririi penale
Dar aceiași ipocriți ne spun că Președintele are voie sa refuze bugetul și să-l trimită la reexaminare, are voie să nu numească membri ai cabinetului, are voie să facă cam ce vrea fără să răspundă pentru nimic. Când le convine, văd că nu-i o problemă să găsească justificări.
În cei aproape 30 de ani de când sunt în politică, am fost, pe rând, deputat, ministru, prim-ministru, președinte al Senatului și nu am făcut niciodată vreo faptă legală. Ceea ce DNA-ul vrea să facă astăzi nu este să mă trimită în fața unei instanțe, pentru că ei știu că nu au dovezi în acest sens, ci să pună o pată pe întreaga mea carieră politică!", a spus Tăriceanu.
.