Președintele Klaus Iohannis a afirmat, în conferința de presă organizată la finalul summitului UE de la Sibiu, că discuțiile au întărât convingerea că viitorul Uniunii Europene poate fi rescris împreună și summitul a fost unul reușit.
”Discuțiile purtate astăzi ne-au întărit convingerea că putem scrie împreună viitorul UE. Am reușit să avem un summit al unității. Mă bucur că dinspre România pornește un mesaj pozitiv, unitar, de a consolida Uniunea Europeană pe baza unui set clar de principii și valori. Am discutat despre cum vrem să continuăm.Spiritul de la Sibiu e confirmarea dorinței noastre de a continua împreună proiectul european. Transmitem un mesaj de voință politică”, a afirmat Kalus Iohannis.
Donald Tusk, președintele Consiliului European, a afirmat că liderii europeni reuniți la Sibiu au au demonstrat categoric că vor să-și asume responsabilitățile politice pentru întreaga UE.
”Vreau să păstrez spiritul acestor discuții și aș vrea să anunț că pe 28 mai voi convoca o întâlnire cu cei 28 lideri ai UE, să asigurăm alegerile pentru comisii. Cel mai bine ar fi să ajungem la un consens în aceste decizii.
Avem nevoie de instituții eficiente, de decizii rapide. Intenția mea e să nominalizez pe viitorul președinte al Consiliului în iunie”, a completat acesta.
Donald Tusk a susținut o parte a declarație în limba română:
”Aș dori să-i mulțumesc președintelui Iohannis pentru organizarea summitului de la Sibiu. Ați organizat un summit excepțional. Puteți fi mândri de munca depusă cum Europa e mândră de dumneavoastră Pur și simplu m-am îndrăgostit de Sibiu”,
Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a precizat că este o eroare să spunem că totul merge prost în cadrul structurii europene. ”Dar nici nu există perfecţiune”, a completat acesta. .
”De multe ori se spune că UE nu a ştiut să se ridice la înălţimea aşteptărilor, dar avem peste 30 de directive care în proporţie de 80% au fost adoptate. Sigur că s-ar fi putut face mai multe, dar instituţile europene ar fi reuşit să prezinte şi cele 7 propuneri din 2017 privind sistemul de azil. Atunci lanţul ar fi fost şi mai impresionat. Dar aş putea spune că esenţialul există. Tot ce nu s-a realizat sperăm să se realizeze în a doua jumătate a anului", a spus Jean Claude Juncker.
"Am constat azi că sloganul meu To be big on big and to be small on small este un slogan care a fost adoptat de ceilalţi actori de asemenea. E important să privim lucrurile europene îndeaproape şi să constatăm că faţă de 2014 şomajul a scăzut şi a revenit la un nivel comparabil cu cel de dinainte de criza din 2007. Deficitele au scăzut. Să spunem că totul merge prost e o eroare. Dar nici să spunem că totul merge bine şi perfect. Ar fi incomplet", a mai spus Juncker, la Sibiu.
Summit Sibiu. Liderii europeni au adoptat la Sibiu o declarație importantă pentru viitorul Europei
Un angajament în 10 puncte, important pentru viitorul Uniunii Europene după Brexit și în contextul crizelor cu care se confruntă, a fost adoptat la Sibiu.
Iată ce prevede declarația oficială:
”Noi, liderii Uniunii Europene, ne-am întrunit la Sibiu pentru a discuta și a privi înainte spre viitorul nostru comun.
Peste câteva săptămâni, cetățenii europeni își vor alege reprezentanții în Parlamentul European, la patruzeci de ani după exercitarea, pentru prima dată, a acestui drept fundamental. O Europă reunită în pace și democrație este doar una dintre numeroasele realizări. Încă de la începuturile sale, Uniunea Europeană, cu valorile și libertățile sale ca forță motrice, a oferit stabilitate și prosperitate în întreaga Europă, în interiorul granițelor Uniunii și dincolo de ele. De-a lungul anilor, a căpătat un rol important pe scena internațională. Cu o populație care se ridică la aproximativ jumătate de miliard de cetățeni și o piață unică competitivă, Uniunea Europeană este un lider în comerțul internațional și conturează politica mondială.
Ne reafirmăm convingerea că, uniți, suntem mai puternici în această lume tot mai neliniștită și care prezintă tot mai multe provocări. Recunoaștem că avem responsabilitatea, ca lideri, de a face Uniunea noastră mai puternică și de a ne crea un viitor mai bun, recunoscând totodată perspectiva europeană a altor state europene. De aceea, convenim astăzi în unanimitate asupra a zece angajamente care ne vor ajuta să ne ridicăm la înălțimea acestei responsabilități:
- Vom apăra o singură Europă – de la est la vest și de la nord la sud. În urmă cu treizeci de ani, milioane de oameni s-au luptat pentru unitate și pentru a fi liberi și au doborât Cortina de fier care a împărțit Europa în două timp de mai multe decenii. Nu vom lăsa loc de diviziuni care vin în contra interesului nostru colectiv.
- Vom rămâne uniți, la bine și la greu. Vom da dovadă de solidaritate în vremuri dificile și vom sta întotdeauna alături unii de ceilalți. Putem să ne exprimăm și ne vom exprima la unison.
- Vom căuta întotdeauna soluții comune, ascultându-ne unii pe ceilalți într-un spirit de înțelegere și respect.
- Vom continua să protejăm modul nostru de viață, democrația și statul de drept. Drepturile inalienabile și libertățile fundamentale ale tuturor cetățenilor europeni au fost dobândite cu mari greutăți și le vom prețui întotdeauna cum se cuvine. Vom apăra valorile și principiile noastre comune consacrate în tratate.
- Vom obține rezultate acolo unde contează cel mai mult. Europa va continua să fie un actor important în chestiunile importante. Vom continua să acordăm atenție preocupărilor și speranțelor tuturor cetățenilor europeni, aducând Uniunea mai aproape de cetățenii noștri, și vom acționa ca atare, cu ambiție și hotărâre.
- Vom respecta întotdeauna principiul echității, nu doar pe piața muncii, ci și în serviciile sociale, în economie sau în transformarea digitală. Vom reduce într-o mai mare măsură diferențele dintre noi și îi vom ajuta întotdeauna pe cei mai vulnerabili din Europa, punând oamenii pe primul loc, și nu politica.
- Ne vom înzestra cu mijloacele potrivite ambițiilor pe care le avem. Vom oferi Uniunii mijloacele necesare pentru a-și realiza obiectivele și a-și duce la îndeplinire politicile.
- Vom proteja viitorul următoarelor generații de europeni. Vom investi în tineri și vom construi o Uniune pregătită pentru viitor, capabilă să reziste celor mai presante provocări ale secolului XXI.
- Ne vom proteja cetățenii și le vom oferi siguranță investind în puterea pașnică și în puterea coercitivă și colaborând cu partenerii noștri internaționali.
- Europa va fi un lider mondial responsabil. Provocările cu care ne confruntăm astăzi ne afectează pe noi toți. Vom continua să colaborăm cu partenerii noștri la nivel internațional pentru a menține și a dezvolta ordinea internațională bazată pe norme, pentru a valorifica pe deplin noile oportunități comerciale și pentru a aborda împreună probleme globale, cum ar fi conservarea mediului și combaterea schimbărilor climatice.
Deciziile pe care le luăm vor urma spiritul și litera acestor zece angajamente. Uniunea de astăzi este mai puternică decât cea de ieri și dorim să continuăm să o facem tot mai puternică pentru ziua de mâine. Acesta este angajamentul nostru pentru generațiile viitoare. Acesta este spiritul de la Sibiu și spiritul unei noi Uniuni în 27 pregătită să își îmbrățișeze viitorul ca un corp unitar”.