Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, în partea a doua a zilei când vor fi averse şi descărcări electrice, local la munte şi doar cu totul izolat în Transilvania, Moldova şi Muntenia. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 de grade în nordul Moldovei, estul Transilvaniei şi pe litoral şi 36 de grade în sud-vestul Olteniei. Minimele termice vor fi cuprinse, în general, între 10 şi 20 de grade.
Vineri, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a ţării, chiar caniculară după-amiaza în sudul Crişanei, în Banat, local în Oltenia şi în sud-vestul Munteniei, zone unde şi indicele temperatură-umezeală ITU va atinge şi va putea depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări spre seară şi noaptea în zonele de munte, însă numai izolat vor fi posibile averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 27 şi 36 de grade, iar cele minime între 13 şi 21 de grade, mai scăzute în depresiuni, dar şi uşor mai ridicate în Dealurile de Vest.