Vremea. Marți, cerul va fi variabil, cu înnorari spre seară în special în nordul, centrul şi estul ţarii, precum şi la munte. Izolat şi trecător se vor semnala precipitaţii slabe sub formă de ninsoare în zona montană şi mixte în Moldova. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări la munte, în special în zona înalta a Carpaţilor Meridionali şi Orientali, unde la rafală se vor atinge şi depaşi viteze de 80 km/h, spulberând zăpadă și local dar la cote mai reduse şi în Moldova, cu precădere în nordul acestei regiuni. Regimul termic va fi caracterizat de valori apropiate de cele specifice datei, astfel maximele se vor încadra între 2 şi 11 grade. Dimineaţa, în zonele joase de relief izolat va fi ceaţă.
Vremea în București
În capitală, pe parcursul zilei cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă, în jurul valorii de 9 grade.
Vremea pe regiuni
În regiunile intracarpatice, vreme în general frumoasă cu cer variabil și unele înnorări spre seară în Maramureș și nordul Transilvaniei. Izolat şi trecător la munte va ninge slab. La amiază vor fi 8 grade la Timișoara, 7 la Oradea, 5 în Baia Mare, 6 la Cluj, 7 la Alba iulia și Subiu și 2 la Miercurea Ciuc. Dimineața în zonele joase izolat, ceață.
Și în sud, vreme în general frumoasă cu maxime puțîn peste cele normale: 9 grade la Craiova, Râmnicu Vîlcea, Giurgiu, Călărași, 10 la Ploiești și 7 în Buzău. Vântul va spulbera zăpadă la munte.
În Dobrogea, cer variabil, vânt moderat și 7 grade la amiază la Tulcea și 8 la Constanța.
Şi în Moldova, către seară cerul se va înnora începând din nord, izolat și trecător va cădea lapoviță, iar la munte ninsoare și vântul se va intensifica. Maximele termice ale zilei: 6 grade la Suceava și la Iași, 9 în Bacău, 8 la Focșani și 6 la Galați.
Vremea miercuri și joi
Vremea. Miercuri, cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei când temporar se vor semnala precipitații slabe, local la munte sub formă de ninsoare și mixte pe arii restrânse în estul și sud-estul teritoriului. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, îndeosebi în zona înaltă a Carpaților Meridionali și local, la cote mai reduse, în regiunile estice și sud-estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 grade la Suceava și Miercurea Ciuc și 11 grade la Drobeta.
În Capitală, cerul va fi mai mult noros și trecător se vor semnala precipitații slabe predominant sub formă de ploaie. Dimineață, -2…0 grade și la amiază, 7-8 grade.
Vremea. Joi, vremea va fi în general frumoasă și se va încălzi semnificativ față de zilele anterioare devenind caldă pentru această dată în cea mai mare parte a țării.
Temperaturile maxime, pornesc de la 4 grade în depresiuni și trec de 10 grade în mare parte din țară, până la 14 grade la Bacău. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări în zona montană, viteze mai mari urmând a se înregistra pe crește, dar temporar și la cote mai reduse și în regiunile sudice și estice.
În București se va încălzi, devenind cald pentru această dată. -4…-2 grade dimineața și 11-12 grade la amiază. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări.