VREMEA LUNI
Luni, vremea va fi în general instabilă, iar în jumătatea de sud a ţării se va răcori. În sudul, estul şi centrul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte, vor fi averse local torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor lua trecător aspect de vijelie şi izolat căderi de grindină. În aceste regiuni se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20...25 l/mp şi izolat 50...60 l/mp. În restul ţării, ploile se vor semnala pe arii restrânse şi la cote mai reduse. Temperaturile maxime se vor încadra între 23 şi 29 de grade.
În București, pe parcursul zilei, vremea va fi instabilă şi se va răcori. Vor fi averse însemnate cantitativ, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Maxima va fi de 26...27 de grade, potrivit REALITATEA TV.
VREMEA MARȚI
Marți, vremea se va menţine în general instabilă, iar în cea mai mare parte a ţării valorile termice diurne se vor situa sub mediile multianuale. În sudul, estul şi centrul teritoriului, precum şi în zonele de deal şi munte, pe arii extinse se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, însoţite şi de intensificări de scurtă durată ale vântului şi descăprcări electrice. Vor mai fi condiţii de grindină. În regiunile vestice, ploile de scurtă durată se vor semnala local, iar vântul va sufla în general moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 de grade la Miercurea Ciuc şi 29 de grade la Oradea.
În București, vremea se va menţine instabilă şi răcoroasă. Vor fi averse moderate cantitativ şi, posibil, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Dimineaţa în jur de 17 grade si la amiaza, 27 de grade.
VREMEA MIERCURI
Miercuri, instabilitatea atmosferică se va menţine pronunţată în cea mai mare parte a ţării. Vor fi pe arii relativ extinse averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, îndeosebi după-amiaza. Izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi vor fi condiţii de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 şi 30 de grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest.
În Bucureşti, în continuare o vreme instabilă şi răcoroasă. 17-18 grade dimineata si in jur de 27 de grade la amiază.