Vremea în weekend. Sâmbătă, vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice se vor menţine în jurul celor caracteristice perioadei. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 grade în estul Transilvaniei şi 8...9 grade în regiunile sud-vestice. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, în nord-vest şi sud-est, dar probabilitatea apariţiei precipitaţiilor va fi redusă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Dimineaţa, pe arii restrânse va fi ceaţă.*
Vremea în București
În Capitală, dimineață -4...-2 grade. Pe parcursul zilei vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade.
Vremea la munte
La munte, cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab şi moderat, iar pe creste va avea unele intensificări, îndeosebi în Carpaţii Orientali şi Meridionali. Valorile termice vor fi în continuare apropiate de normele specifice perioadei.
Vremea duminică și luni
Duminică, valorile termice vor crește ușor față de sâmbătă, astfel că vor caracteriza o vreme caldă pentru această perioadă, în special în regiunile sud-vestice și local în zonele deluroase. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 grad la Miercurea Ciuc și 10-11 grade în sud-vest. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare. Vântul va suflă slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane.
Vremea în weekend. Dimineața, în zonele joase de relief, îndeosebi din sudul și estul țării, vor fi condiții de ceață.
În Capitală, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă. –4…-2 grad dimineață și 8-9 grade la amiază. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Vor fi condiții de ceață.
Luni, vremea va fi mult mai caldă decât în mod obișnuit la această dată, cu maxime ce vor fi cuprinse între 7 –8 grade în depresiuni și în nordul Moldovei și 13 grade la Reșița. În vestul, centrul și nordul țării înnorările se vor accentua treptat, iar aria ploilor, în general moderate cantitativ, va fi în extindere. În restul teritoriului cerul va fi variabil. Vântul se va intensifica local în majoritatea zonelor, precum și la munte, mai ales pe crește. Vor fi condiții de ceață în zonele joase, îndeosebi din regiunile extracarpatice.** În Bucureşti, vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă. –3…-1 grad dimineața și temperatura maximă, în jurul valorii de 12 grade. Cerul va fi variabil.