ÎN ŢARĂ:
Miercuri, se va semnala ceaţă, local în vest şi nord-vest şi pe arii restrânse în rest. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări pe litoral. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 grade şi 6 grade, iar cele minime se vor încadra, în general, între -10 şi 0 grade.
Vremea se va menţine rece joi, chiar deosebit de rece în regiunile extracarpatice. Cerul va fi temporar noros şi izolat se vor semnala precipitaţii slabe, mai ales fulguieli, în zona subcarpatică a Moldovei şi Munteniei, precum şi în Oltenia. În cursul nopţii, izolat în Banat, vor fi condiţii de precipitaţii slabe mixte, care pot favoriza formarea poleiului. Mai ales dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse se va semnala ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -4 şi 6 grade, iar cele minime se vor încadra între -9 şi 1 grad, mai coborâte în estul Transilvaniei.
LA BUCUREŞTI
Miercuri, vremea va fi deosebit de rece pentru această dată din an, cu o temperatură maximă în jurul valorii de 1 grad şi o minimă de -4...-3 grade. Cerul va fi mai mult noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Vor fi condiţii de ceaţă.