METEO BUCUREŞTI
În Bucureşti avem parte de o zi mohorâtă cu nori, ploi, vânt şi cel mult 7…8 grade.
METEO MUNTE
La munte cer mai mult noros şi temporar precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare, pe arii extinse în Carpaţii Occidentali şi Meridionali şi local în rest. Vântul va avea sufla cu putere în Carpaţii Orientali. La amiaza vor fi 3 grade la Păltiniş, 5 la Predeal, 2 la Semenic şi la Sinaia, 6 la Stâna de Vale şi minus 2 sus pe Ceahlău.
Vremea nu se îndreaptă nici in weekend. Sâmbătă, local, ploi, lapoviţă, ninsoare şi vânt cu unele intensificări pe creste,mai ales noaptea. Termometrele vor indica la amiază 3 grade la Păltiniş, 4 la Predeal, 2 la Semenic şi Sinaia, 7 la Stâna de Vale şi minus 2 sus pe Ceahlău.
Duminică precipitaţii mixte ziua şi ninsori noaptea mai ales în Carpaţii Meridionali şi Orientali, iar în restul masivelor pe arii mai mici. Vântul va sufla cu putere pe creste, iar la amiază vor fi 3 grade la Păltiniş şi Predeal, zero la Semenic, 1 la Sinaia, 6 la Stâna de Vale şi minus 3 sus pe Ceahlău.
METEO REGIUNI
În regiunile intracarpatice vreme închisă, cu ploi în special în Banat. La munte lapoviţă, ninsoare şi vânt, în special în Carpaţii Orientali. Maximele peste 10 grade cu exceptia depresiunilor din estul Transilvaniei, ajung până la 14…15 grade în Maramureş, unde va fi şi cel mai cald din ţară.
În sud plouă pe arii extinse, iar în Muntenia vântul încă are intensificări temporare. Temperaturile maximele, normale pentrua ceastă dată, sau chiar puţin sub medii, sunt cuprinse între 7 şi 10 grade.
În Dobrogea tot vreme închisă, cu ploi vânt şi temperaturi în scădere: cel mult 10 grade la Tulcea şi 11 în Constanţa.
Şi în Moldova, ca în toată partea extracarpatică a ţării, maximele sunt modeste: 6 grade la Suceava, 7 la Iaşi, 8 în Bacu şi Galaşi. Soarele nu se arată toată ziua şi plouă, pe arii extinse, iar vântul are intensificări în sudul regiunii.
VREMEA PE 2 ZILE
Sâmbătă nori din plin, local ploi slabe, iar la munte lapoviţă şi ninsoare. Vântul va avea în continuare intensificări la munte şi, trecător, în sud. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 grade la Suceava şi 12…13 grade în vestul şi central ţării.
În Bucureşti mâine cerul va fi mai mult noros şi trecător este posibil să cadă câţiva stropi de ploaie. Începem ziua cu 5…6 grade, iar la amiază termometrele vor indica 9..10 grade.
Duminică în regiunile extracarpatice va ploua pe arii relativ extinse, iar local în Oltenia şi Muntenia cantităţile de apă vor fi mai însemnate. În nordul Moldovei pot apărea şi lapoviţe şi ninsori, iar în restul ţării, mai ales spre seară, pe arii restrânse va ploua slab. La munte vor predomina ninsorile. Temperaturile maxime pornesc de la 5 grade la Suceava şi se opresc la 15 grade în Timişoara.
Săptămâna se încheie în Bucureşti tot cu nori, ploi şi vânt: 5..6 grade în zori şi cel mult 9 la amiază.